Într-o coborâre, la Alto de Olaeta, cu 36 de kilometri înainte de linia de sosire, plutonul a intrat cu viteză într-un viraj în care mai mulți cicliști au pierdut controlul ghidonului, producându-se o căzătură masivă.

12 rutieri au căzut, printre care slovenul Primoz Roglici, liderul cursei, belgianul Remco Evenepoel şi danezul Jonas Vingegaard, principalii săi urmăritori.

După accidentul teribil, Vingegaard a rămas nemișcat. apoi a fost preluat de o ambulanță. Avea gâtul imobilizat într-un guler cervical.

Inițial, au apărut informații că dublul câștigător din „Le Tour” a suferit o fractură de bazin. Ulterior, echipa Visma – Lease a Bike a precizat, într-un comunicat, postat pe Twitter, că „Jonas este conștient. Are clavicula și mai multe coaste rupte”.

Au abandonat și Remco și Roglici

Și Remco Evenepoel, campionul mondial de contratimp, a abandonat, suspect fractură de claviculă. A fost dus la spitalul din Vitoria-Gasteiz pentru o examinare completă”, a transmis Soudal Quick-Step pe Twitter.

Roglici părea că se simte mai bine după căzătură, însă a fost anunțată și retragerea lui din cursă.

Etapa a fost câștigată de Louis Meintjes, din evadarea de 6 rutieri, neimplicați în căzătură, însă toți cicliștii rămași în cursă au primit același timp.

În clasamentul general din Turul Țării Bascilor, înaintea acestei etape, lider era slovenul Primoz Roglici (Bora), 8:36:01, cu un avans de 7 secunde în fața lui Remco Evenepoel (Soudal-Quick Step).

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News