Asta după ce fotbalistul a fost acuzat dur de patronul de la Dinamo, Ionuț Negoiță. ”Jucătorul m-a trădat pe mine, care-l plătesc. Şi-a trădat colegii, care aveau 3.000 de euro primă. A trădat toată suflarea dinamovistă. N-a fost reziliere amiabilă, l-am dat afară”, l-a atacat Negoiță pe Bărboianu. Apoi, a continuat:  „Ştiu când, ştiu locul, suma, ştiu cu cine. Voi spune în faţa autorităţilor şi lucrurile nu vor rămâne aşa. M-am săturat să fiu bătaia de joc a publicului dinamovist”.

Fostul șef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (2005-2007), Sebastian Bodu, a declarat, joi, pentru Libertatea: ”Cazul e de competența DNA. Dacă Ionuț Negoiță a făcut astfel de afirmații, el trebuie să meargă până la capăt și să depună o plângere penală. Acum mai trebuie și să dovedească faptul că jucătorul a primit bani pentru a facilita victoria Stelei”. Cel de la care a pornit investigația în ”Dosarul transferurilor”, în care opt oameni de fotbal au fost trimiși în spatele gratiilor pentru fapte de corupție, a continuat: ”Nu știu acum ce informații are domnul Negoiță. Oricum, într-un astfel de caz, DNA s-ar putea chiar autosesiza!”.

Pe de altă parte, Ștefan Bărboianu s-a arătat surprins de cele spuse de finanțatorul roș-albilor: ”Pur și simplu sunt șocat. Nu înțeleg. Sunt afirmații grave. Nu credeam în viața mea că se poate spune așa ceva despre mine. Niciodată n-am luat parte la meciuri necurate. Îl rog pe domnul Negoiță să se ducă să spună autorităților tot ce știe!”. În cazul în care Bărboianu va fi dovedit că a primit bani pentru a nu-și apăra corect șansele, conform Regulamentului FRF, Steaua ar riscă sancțiuni dure, care ar merge până la retrogradarea din Liga 1.

 
 

Urmărește-ne pe Google News