Cu toate că a intentat divorţ şi a cerut custodia copiilor, Ionel Ganea (37 de ani), antrenor secund la Dinamo, încearcă să se împace cu soţia lui, de dragul celor mici, dar şi pentru că, susţine el, încă ţine la Dana (39 de ani). Ajuns în faţa judecătorului şi simţind, poate, că ar risca pierderea custodiei copiilor, Ionel Ganea şi-a scos vorbele dulci de la naftalină: “O iubesc pe Dana şi nu vreau să mă despart de ea. Nu înţeleg motivele pe care le invocă ea să rămână la Timişoara”. Dana, în schimb, s-a declarat hotărâtă să divorţeze şi să obţină custodia copiilor, prin ordonanţă preşedinţială. “Nu vreau să mă mai împac cu acest bărbat, iar custodia trebuie să-mi revină mie, fiindcă un asemenea om nu poate rămâne cu copiii. Anul trecut, în noiembrie, ne-a dat afară din casă. Se întâmpla la Timişoara, acolo unde locuiam ca familie, înainte”, a replicat soţia lui Ganea. Dana a cerut ieri o amânare a procesului pentru custodie, motivând că doreşte ca instanţa din Timişoara să fie cea competentă să judece cazul. Altfel, cât timp a stat pe holurile judecătoriei, “Ganezul” i-a făcut marcaj strâns Danei, încercând să-i vorbească şi chiar să o sărute. În schimb, femeia a evitat tandreţurile acestuia, dar şi orice discuţie în afara procesului.

Au fost audiaţi şi copiii

Ionel Ganea şi-a dus ieri copiii la audieri, la Judecătoria din Buftea, Ilfov, pentru ca aceştia să spună în grija cărui părinte vor să rămână. “Nu ştiu ce au zis la audieri, dar am apucat şi eu să-i văd şi sunt bucuroasă. Îmi era foarte dor de ei”, ne-a mărturisit Dana Ganea. În prezent, cei doi copii locuiesc în casa din Pipera, împreună cu tatăl lor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News