Asta în condițiile în care Sandu era un boxer de valoare, în România reușind să cucerească nu mai puțin de cinci titluri naționale, între 2003 și 2008! Acum, spaniolii au demarat o anchetă în acest caz, pe motiv că Sandu a intrat din nou în ring după 27 de zile de la ultimul KO, deși, conform regulilor din box, trebuia să ia o pauză de minimum 56 de zile!
Titi Tudor, antrenorul care l-a format ca pugilist la Ploiești pe Vasile Sandu, a explicat pentru Libertatea cum stă de fapt treaba cu acest sportiv, plecat în lumea mare să se vândă, ca să aibă din ce trăi.
”Îl știu de mic pe Sandu, eu l-am format ca pugilist. Ca talent, jos pălăria, că doar nu degeaba a câștigat titluri naționale! Din păcate, provenea dintr-o famile modestă, ca, de altfel, aproape toții copiii care vin la box. La un moment dat, noi n-am mai reușit să-l plătim nici cu puținul care i-l dădeam până atunci. Mi-a spus: ”Maestre, mă duc, că aici nu mai am ce face! Dacă stau în România, mor de foame și eu numai box știu”. L-am înțeles și i-am urat baftă în viață. I-am transmis: ”Copile, îmi pare rău, ești un talent, dar eu nu te mai pot sprijini. Nu pot să fac mai multe pentru tine, așa că du-te unde consideri tu că îți va fi mai bine!””, a rememorat, pentru Libertatea, Titi Tudor.
Antrenorul care l-a dat României pe campionul mondial Leonard Doroftei a continuat: ”Practic, Sandu a fost forțat să plece. Nu se poate trăi din box în România. Știți cu cât a fost recompensat pentru că a devenit campionul României? Cu fix 700 de lei! Păi cu banii ăștia dacă intri într-un magazin ieși cu coșul aproape gol! Așa a devenit ”migrator” Sandu. A fost prin Germania, prin Franța, acum a ajuns în Spania. Nu a avut ce face, foamea l-a mânat în țări străine”.
Titi Tudor a dezvăluit pentru Libertatea și ”misterul” acelor KO-uri încasate pe ”bandă rulantă” de Vasile Sandu în Spania: ”Știți cum e în viață, neavând stabilitate, pici în cealaltă parte. Păi eu sunt convins că Sandu este superior tuturor celor cu care a boxat, dar se vinde ca să trăiască! Se bate pentru punguța cu doi bani! Dacă nu pierde, nu-i dau ăia bani să supraviețuiască. Ia vreo 400 de euro pe meci, dar el rămâne cu vreo 300, că 100 din ei îi dă celor din jurul său. Asta e politica. Mai pe românește, mănâncă bătaie ca să poată supraviețui!”.
În ceea ce privește perioada de recuperare pentru care Sandu a intrat în vizorul spanilolilor, Titi Tudor a precizat pentru Libertatea: ”În mod normal, astea sunt regulile. Dacă ești făcut KO cu o lovitură la cap, trebuie să nu mai intri în ring vreo 60 de zile. Dar la Sandu este altceva. Spaniolii sunt intrigați că a boxat din nou după 27 de zile, dar, de fapt, Sandu a căzut pe jos ca să-i facă palmares adversarului! Așa că el putea boxa fără probleme după 27 de zile. Ce mai, mă doare sufletul când aud cum valorile noastre își câștigă cu greu existența prin țări străine”.
Palmares Vasile Marius Sandu
Campionatul Național Juniori 2000 Locul I
Campionatul Național Juniori 2001 Locul II
Campionatul Național Tineret 2001 Locul II
Campionatul Național Seniori 2001 Locul II
Campionatul Național Seniori 2002 Locul II
Centura de Aur 2002 Locul II
Participant Campionatele Naționale Cuba 2002 Locul VI
Turneu Egipt 2003 Locul I
Campionatul Național Seniori 2003 Locul I
Campionatul Național Tineret 2003 Locul I
Turneu Egipt 2004 Locul II
Cupa României 2004 Locul I
Campionatul Național Seniori 2004 Locul I
Centura de Aur 2005 Locul I
Campionatul Național Seniori 2005 Locul II
Campionatul European Italia 2005 Locul III
Cupa României 2006 Locul I
Centura de Aur 2006 Locul III
Campionatul Național Seniori 2006 Locul I
Jocurile Francofone 2006 Locul V
Campionatul Național Seniori 2007 Locul I
Centura de Aur 2007 Locul II
Cupa României Seniori 2007 Locul I
Campionatul Național Seniori 2008 Locul I
Centura de Aur 2008 Locul II
Cupa României 2008 Locul I
Cupa României Seniori 2009 Locul I
La un pas de evacuare
Titi Tudor are emoții în fiecare zi în care intră în sala de box din Ploiești. Motivul? Proprietarul bazei se pregătește să-l dea afară, din cauza problemelor de ordin financiar cu care se confruntă antrenorul. ”Stau cu sabia deasupra capului de ceva timp, după ce n-am mai reușit să plătesc chiria și utilitățile în ultimele patru luni. Ne descurcăm extrem de greu cu banii, avem nevoie de sprijin. Îmi vine să plâng uneori, gândindu-mă cât am muncit la baza asta, care e unică în Europa. Asta pentru că dispune de sală de competiții și de antrenament, de locuri de cazare și de masă. Nu iau nimic după mine, sala însă trebuie să dea mai departe pugiliști de valoare orașului și țării”, a spus, pentru Libertatea, Titi Tudor.
CITEȘTE ȘI S-a făcut de râs! Un boxer român, multiplu medaliat acasă, a șocat Spania, după ce a suferit 11 KO-uri la rând! Povestea tricolorilor care sunt ”carne de tun”!