Motivația clubului pentru rezilierea unilaterală contractului a fost că „sportiva a ținut ascuns faptul că intenționa să rămână însărcinată în timp ce se afla sub contract”.
Cubul a cerut în instanță daune de 1.000 de euro, iar cazul a ajuns pe masa Guvernului Italiei.
„Denunțarea contractului pe motiv de sarcină, absurdă”
„Ne vom lupta, așa cum am făcut-o pentru fondurile maternității sportului, ca o asemenea rușine să se termine”, a declarat Maria Elena Boschi, liderul grupului democrat Italia Viva.
„În sport, din păcate, denunțarea contractului pe motiv de sarcină este o lege absurdă. Sper ca, în curând, grație măsurilor pe care le vom lua, lucrurile să se schimbe radical”, a precizat și Vittoria Casa, președintele Comitetului pentru Cultură, Știință și Educație.
Când am fost notificată de acea citație, mi-a luat câteva zile să mă gândesc la asta înainte de a face totul public. Însă în cele din urmă, mi-am zis că e ceva care nu poate fi trecut cu vederea, măcar de dragul atâtor fete care încă joacă și care mereu renunță să aibă un cuvânt de spus.
Lara Lugli:
De-a lungul carierei, Lara Lugli a mai jucat la Soliera, Mazzano, Firenze, Sassuolo și Casalmaggiore.
Foto: Facebook Laura Lugli