Adulterul are origini neprecizate, fiind de găsit pe toate continentele. În 1998, căpitanul naționalei SUA, John Harkes (foto stânga) a fost eroul unei relații extraconjugale cu soția lui Eric Wynalda (foto dreapta). Infidelitatea n-a rămas nepedepsită. Inutil de precizat că Eric Wynalda a cerut divorțul de iubită.
Germanul Cristian Keller (dreapta) a trăit un love-story cu nevasta colegului de echipă, Jonas Borring (stânga). Christian Keller s-a disculpat într-un mod cât se poate de inocent, susținând că nu a făcut nimic rău, ci doar a dat frâu liber sentimentelor!
Un triunghi amoros s-a derulat și la puternica națională a Belgiei. “Thibaut (n.r. – Courtois) m-a căutat așa cum Kevin (n.r. – De Bruyne) nu a făcut-o în cei trei ani de relație”, a fost motto-ul fetei care sărit dintr-un așternut într-altul. O trădare pusă la cale pentru a replica la un gest asemănător. Kevin de Bruyne (stânga), mijlocaș la Manchester City, și Thibaut Courtois (dreapta), portar la Chelsea Londra, o au în comun pe Caroline Lijnen. Aceasta este fosta iubită a lui De Bruyne, care acum trăiește cu portarul ”dracilor”. Situația a fost depășită, iar cei doi au acum puterea să glumească pe seama acestui fapt, dar Lijnen a dezvăluit că a plănuit vendetta, ca urmare a unei trădări din partea lui Kevin. Fata a decis să se răzbune culcându-se cu prietenul lui De Bryune!
Tango argentinian în Serie A. Colegi de echipă la Sampdoria, Mauro Icardi și Maxi Lopez au terminat dușmanindu-se aventura genoveză. Actualul căpitan de la Inter i-a suflat nevasta conaționalului său. Wanda Nara a devenit soția lui Icardi, iar cei doi au deja doi copii. La un meci Inter – Torino, Lopez a refuzat să dea mâna cu Icardi, când echipele se salutau, la mijlocul terenului, înainte de startul jocului.
Până și Jean Francois-Larios, fotbalist francez, a avut ”momentul său de glorie” într-un astfel de serial al iubirilor interzise. Respectivul ar fi avut o relație cu soția lui Michel Platini, fost președinte al UEFA.
Fostul atacant de la Aston Villa, Jordan Ayew (dreapta), acum la Swansea, s-a făcut cunoscut în lumea întreagă, după ce, astă-vară, a publicat pe YouTube imagini în care dezvălua relația pe care o are cu Amanda, soția unui coleg de la naționala Ghanei, Afriye Acquah (stânga).
În 2007, mijlocașul de la Chelsea Londra, germanul Michael Ballack, a fost acuzat că ar fi avut o relație cu partenera colegiului său de la națională, Christian Lell, ex-fundaș la Hertha Berlin și la Bayern Munchen. ”Ballack intră în viața altor persoane și le ruinează, fără a se gândi la ceea ce face”, a acuzat Lell.
În 2014, tot Christian Lell a acuzat, de această dată pe Mesut Ozil, că starul de la Arsenal s-a implicat sentimental într-o relație cu fosta lui iubită. Potrivit influentei publicații ”Bild”, Ozil și Melanie Rickinger au schimbat mesaje pe WhatsApp.
Socotit un erou pentru fanii echipei Chelsea, John Terry (foto stânga) este unul dintre cei mai huliți jucători de pe arenele din Premier League. În 2010, s-a iubit cu logodnica lui Wayne Bridge (centru), Vanessa Perroncel. Cei doi împărțeau același vestiar. Ca urmare a scandalului, John Terry (căsătorit cu iubita sa din copilărie, Toni Poole) a pierdut banderola de căpitan al Angliei. Terry și Bridge nu s-au salutat, atunci când s-au duelat în meci direct.
Despre Paul Terry (dreapta), fratele mai mare al lui John – stoper la Chelsea – s-a spus că ar fi avut o relație cu partenera colegului său de echipă, Dale Roberts (centru). Portarul, devastat de cele aflate, s-a spânzurat, în decembrie 2010, în casa din Higham Ferrers, Northamptonshire.
La noi, un caz uluitor s-a petrecut la Dinamo. Ion Nunweiller, fost căpitan la Dinamo, i-a luat soția colegului Constantin David (76 de ani). Mai mult, Ion Nunweiller era nașul de cununie al celui poreclit ”Flencea”. ”Eu m-am căsătorit la 23 de ani. Nea Traian Ionescu (n.r. – legendarul antrenor de la Dinamo) dorea să mă însor, ca să mă strângă de pe drumuri, fiindcă le aveam cu băutura. L-am ales naş pe Nelu Nunweiller. Era căpitanul echipei Dinamo, eram prieten cu el. Numai că eu m-am transferat la Argeş, apoi la FCM Bacău, iar soţia a rămas la Bucureşti în casa naşului! La proces, i-am şi zis lui Nelu să mă treacă şi pe mine în buletinul lui! Dacă mi-a luat nevasta, să mă fi luat şi pe mine! L-am stimat ca sportiv, dar ca om n-are caracter. De fiecare dată când ne întâlnim, mă evită. Îi e ruşine. N-a dorit niciodată să abordăm subiectul”, declara cel poreclit ”Flencea”.
Popescu versus Craioveanu, Lupescu contra Sandu
În anii 90, Gică Popescu a trăit o poveste de dragoste cu Oana Deselnicu, fiica regretatului Petre Deselnicu, fost mare jucător al Universităţii Craiova. Pe ”fir” a intrat însă Gică Craioveanu, care, ulterior, s-a şi căsătorit cu Oana. Mai târziu, cei doi au divorţat, dar relaţiile dintre ”Baci” şi Craioveanu au rămas glaciale. Întâmplător sau nu, porţile naţionalei au fost în acea perioadă închise pentru atacant, deşi era golgeterul României. Un alt caz de acest gen s-a petrecut pe la începutul anilor 2000. Dana Petrescu, fosta soţie a antrenorului, a recunoscut public idila cu Radu Niculescu, coechipier cu ”Bursucul” la naţionala României. Într-o primă fază, Dan Petrescu a părut că dă uitării ”aventura” soţiei, dar, ulterior, a divorţat de Dana. În urma acestui scandal, nici Radu Niculescu n-a mai făcut mulţi ”purici” la naţională.