Naţionala de handbal feminin a României a învins, sâmbătă, la Trier, reprezentativa statului Paraguay, cu scorul de 29-17 (16-7), în primul meci din grupa A a Campionatului Mondial, în direct la Telekom Sport 1.

”Sunt două puncte. Am jucat împotriva Paraguayului. A ieşit bine. Primul joc e mereu dificil, dar până la urmă a ieşit bine.

Suntem mulţumiţi de echipa noastră. Primul meci din competiţie nu este niciodată uşor. Sunt multe aşteptări în ceea ce ne priveşte. Am câştigat, dar luăm fiecare zi şi fiecare meci pe rând.

Echipa adversă a luptat, dar s-a văzut diferenţa de valoare. Ne-a surprins un pic Paraguayul. Au jucătoare foarte scunde, care pot şuta uşor de la distanţă. În final a fost bine.

Mă bucur că fetele au tratat cu seriozitate meciul, pentru că am întâlnit un adversar cu un stil de joc dificil.

Va fi foarte important meciul de mâine cu Slovenia. Jucăm să adunăm cât mai multe puncte ca să terminăm pe un loc cât mai bun.

Va fi cu totul diferit în faza eliminatorie.

Sunt mulţumit de cum organizează Germania acest Mondial”, a spus Martin Ambros, la Telekom Sport, continuând pe aceeași idee și la conferința de presă.

Şi Cristina Zamfir, cea mai bună jucătoare a României în duelul cu echipa sud-americană, crede că victoria este una importantă: ”A fost un meci cu un adversar incomod, pentru că au talie mică faţă de noi. Mă bucur că am început cu dreptul Campionatul Mondial.

România – Paraguay 29-17 VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News