Novak Djokovic (29 de ani), ocupantul locului 2 ATP și câștigător a 12 turnee de Mare Șlem, a fost învins astăzi în turul secund la Australian Open, din postura de deținător al trofeului, de Denis Istomin (7-6/8, 7-5, 6-2, 7-6/5, după patru ore și 48 de minute de joc).
Șocul eliminării premature a sârbului a fost amplificat de faptul că învingătorul, uzbecul în vârstă de 30 de ani, este clasat abia pe locul 117 în ierarhia mondială! Este cea mai neașteptată înfrângere din cariera lui Novak Djokovic, peste cea suferită anul trecut, în turul al treilea de la Wimbledon. Atunci, sârbul a fost învins în patru seturi de americanul Sam Austin Querrey, chiar dacă era numărul 1 mondial și campion în exercițiu al celor patru turnee de Mare Șlem (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open).
Cel mai șocant eșec al româncei, tot la Australian Open
Înfrângerea suferită de Djokovic în fața lui Istomin se numără, în același timp, printre cele mai mari surprize din istoria tenisului. Câteva exemple: eliminarea lui Rafael Nadal de la Roland Garros 2009 de către Robert Sonderling, eșecul lui Steffi Graff la Wimbledon 1994 în fața lui Lori McNeil, eliminarea lui Pete Sampras de la Wimbledon 1996 de către Richard Krajicek sau înfrângerea Serenei Williams la US Open 2015 în fața Robertei Vinci.
Începând de astăzi, se poate spune că Novak Djokovic are ceva în comun cu Simona Halep (25 de ani, locul 4 WTA). Ca și tenismanul sârb, reprezentanta noastră a suferit cea mai șocantă înfrângere a carierei la Australian Open. S-a întâmplat la ediția de anul trecut, când Halep, la momentul respectiv ocupanta locului 2 în ierarhia mondială, a cedat în două seturi (4-6, 3-6) în fața chinezoaicei Shuai Zhang, a 133-a jucătoare a lumii!
De altfel, turneul de la Melbourne nu pare să fie pe gustul Simonei Halep, care a fost eliminată prematur și de la ediția actuală, după 3-6, 1-6 cu americana Shelby Rogers în turul inaugural. Australian Open este și singurul turneu de Mare Șlem la care constănțeanca nu a depășit faza sferturilor de finală, atinsă în 2014 și în 2015.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!