Fotbal Acasa | Sport | Fotbal

Răzvan Marin a jucat 85 de minute pentru Standard. Ce au făcut românii de la Anderlecht, Dorin Rotariu și Mircea Rednic

Actualizat pe 26 feb. 2017, 22:49
Comentează

Răzvan Marin a jucat 85 de minute pentru Standard Liege. Ce au făcut românii de la Anderlecht, Dorin Rotariu și Mircea Rednic.

Internaționalul român Răzvan Marin a evoluat timp de 85 de minute în partida pe care formația sa, Standard Liege, a terminat-o la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, cu KV Mechelen, în etapa a 28-a din campionatul Belgiei.

Mijlocașul sârb în vârstă de 26 de ani, Milos Kosanovic a deschis scorul pentru Standard Liege, cu cinci minute înainte de finalul primei reprize. În minutul 45, oaspeții de la Mechelen au restabilit egalitatea, prin mijlocașul belgian Mats Ritz. Același jucător în vârstă de 23 de ani a adus-o pe Mechelen în avantaj, în minutul 44.

Standard Liege a restabilit egalitatea, în minutul 55, grație golului marcat de Orlando Sa.

Răzvan Marin a fost avertizat cu cartonaș galben în minutul 33 și a fost schimbat în minutul 85, cu Danilo. A fost al șaptelea meci pentru mijlocașul în vârstă de 20 de ani, în tricoul lui Standard Liege.

În urma acestui rezultat, Standard Liege ocupă locul 9, cu 38 de puncte, în timp ce Mechelen este pe poziția a șasea, cu 45 de puncte. În runda următoare, formația lui Răzvan Marin va întâlni, în deplasare, pe Mouscron, echipă antrenată de Mircea Rednic.

La această oră se joacă Anderlecht – Genk, formația care a eliminat Astra din Europa League. Gazdele conduc cu 2-0 (VIDEO). Alex Chipciu a fost titular, Stanciu a început pe banca de rezervă și a întrat în ultimele cinci minute. Chipciu a fost înlocuit în min. 64.

Duminică seară, Mouscron, echipa lui Mircea Rednic și Cristi Manea, a pierdut la Gent, 1-3.

FC Brugeș a câștigat derby-ul cu Waregem, scor 5-0, sâmbătă seară Golurile liderului din Belgia au fost reușite de Vormer (4, 41), Engles (28), Izquieredo (31) și Vossen (70).

VIDEO cu golurile

Dorin Rotariu a fost introdus pe teren în minutul 76, neavând însă nici o ocazie notabilă pentru echipa sa.

Grație acestui succes, FC Bruges și-a consolidat prima poziție în clasamentul din Belgia, acumulând 58 puncte. Anderlecht, principala urmăritoare, are 58 puncte.

Urmărește-ne pe Google News