Tot mai multe voci cu greutate din sport arată cu degetul către stafful francez al Simonei Halep, în contextul în care sportiva neagă că s-a dopat, deși a picat un test antidoping la US Open 2022, fiind suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.

Patrick Mouratoglou și Simona Halep, în cursul antrenamentelor pentru US Open 2022 (foto HEPTA)

Gazeta Sporturilor a trimis o echipă în „destinația-cheie” deținută de Patrick Mouratoglou pe Coasta de Azur. Reporterii ziarului au fost refuzați ferm de reprezentanții Academiei, care se ascund de răspunsurile așteptate de toți fanii Simonei.

Potrivit GSP, jurnaliștii au fost somați să nu se apropie prea tare de Academie, să nu filmeze nici înăuntru și nici în afară. „Vă avertizăm să nu filmați și să nu faceți poze, vă interzicem explicit”, au transmis responsabilii de la Academia Mouratoglou.

De asemenea, trimișii Gazetei în Biot au încercat să fixeze o discuție fie cu cineva din echipa de comunicare a academiei, fie cu un apropiat din cercul intim al lui Mouratoglou, însă răspunsul primit din partea managerului de PR Max Restifo a fost unul fără echivoc.

„Așa cum am spus, nu putem discuta despre acest lucru până când lucrurile nu se clarifică, nu e nimic ce am putea comunica acum. Suntem 100% alături de Simona în această luptă a ei de a-și demonstra nevinovăția”, a transmis Restifo, un copy-paste fără prea multă substanță după postarea lui Mouratoglou de zilele trecute. 

De altfel, antrenorul francez a ales ca, până în acest moment, să comunice doar prin intermediul rețelelor de socializare. Echipa Gazetei nu a primit acceptul de a filma nici în interiorul academiei și nici în afara acesteia, Restifo motivând că o astfel de solicitare trebuia efectuată cu mult timp înainte.

Înființată în 1996, Academia lui Mouratoglou din Franța este centrul unui proiect cu pretenții coordonat de francez. Sunt angajați 28 de antrenori, ei se ocupă de aproximativ 4.000 de jucători, câți deschid porțile bazei din Biot în fiecare an. 

Aici a fost prezentă și Simona de mai multe ori în 2022, s-a antrenat și a fost consiliată pas cu pas de Mouratoglou și stafful acestuia. Acum, antrenorul care s-a ocupat de-a lungul timpului de Serena Williams, Stefanos Tsitsipas sau Coco Gauff tace, limitându-se, la fel ca echipa lui, la reacții lapidare și la somații către singurii ziariști români deplasați la fața locului: „Nu avem nimic de declarat în plus. Vă rugăm să plecați, nu aveți voie să filmați pe proprietatea noastră”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News