Cei de la INMS susțin că, pe 12 ianuarie, când camerunezul a efectuat vizita medicală și a primit parafa medicilor ca să poate juca, nu s-a descoperit nimic relevant care să-i împiedice să-i pună viza pe carnetul de jucător. 

„Nu avem de ce să facem diferențe între un control la un fotbalist și la un alt fotbalist. Uneori, da, facem diferențiere între unele sporturi. Acestea au nevoie de exemplu pe probe specifice de anumite probe, alții de cu totul alte probe, dar el (n.r. – Ekeng) a făcut aceleași probe ca toți ceilalți fotbaliști”, a declarat Simona Nanoveanu, director adjunct la Institutul National de Medicina Sportiva, pentru HotNews.ro. 

Ce este în plus la el, este că el a venit prima dată față de restul sportivilor care erau în baza de date, care aveau fișă veche la noi, la care noi ne uitam comparativ.

Întotdeauna când vine sportivul prima dată, e nevoie de o atenție și mai mare. La examenul cardiologic s-au constatat particularități pe EKG, insist particularități și nu modificări patologice. Existând însă particularitati pe care cardiologul le-a considerat specifice fenotipului, s-a cerut o investigație suplimentară și aceasta a fost ecografia. Ecografia a fost făcută de doctorul Liviu Bătineanu (n.r. – medicul echipei de fotbal Dinamo București) la o clinică agreată de Dinamo. Rezultatul a venit în data de 14 (n.r. ianuarie 2016), cardiograma a fost perfect normală și sportivul a primit aviz. Nu aveam de ce să nu ii acordăm acest aviz”, a declarat Simona Nanoveanu, directorul adjunct al INMS.

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”
Recomandări
Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

„Nu înseamnă că la toți sportivii de culoare apar mai frecvent particularitățile acestea (unele probleme cardiace). Nu este însă cazul, dacă ar fi apărut pe ecografie ceva care să ne atragă atenția, ar fi fost altceva. Fenotipul este un amestec al bagajului genetic pe care îl are un organism, în cazul nostru un sportiv, care în condițiile date în care se dezvoltă într-un anumit mediu interfera și dau acest fenotip. În cazul, într-adevăr, al sportivilor de culoare care trăiesc în altă climă decât cea europeană și au alt bagaj genetic oarecum, atunci s-ar putea să apară mici modificări. Lumea medicală știe însă despre aceste schimbări”, a mai spus Simona Nanoveanu.

„Dacă nici medicii de la medicină legală nu au putut să dea o explicație, eu cu atât mai puțin aș putea să îmi dau cu părerea. Nu știm nici noi ce să credem cu datele pe care le avem, știm doar că la momentul examinării sportivul pe toate investigațiile făcute era sănătos” – Simona Nanoveanu.

„Noi i-am cerut să declare antecedentele, iar el nu a declarat nimic, nicio boală în familie, nici pentru el nu a declarat că ar fi avut vreo boală pe care să o știe. A declarat pe propria răspundere că nu suferă de nimic și nici nu ar fi suferit de ceva. Am mai avut de-a lungul timpului particularități pe EKG cu sportivi din Africa, știm că ele există și că s-a discutat la congrese despre ele, medicii cardiologi le cunosc” – Simona Nanoveanu.

„Niciodată noi nu riscăm să dăm aviz unui sportiv care nu ar avea acest drept. Toate investigațiile au fost bune (n.r. în cazul lui Ekeng), nu au ridicat suspiciuni mai departe.

Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale
Recomandări
Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale

La televizor s-a văzut ca el respira la un moment dat pe teren, dar nu poți să vorbești doar pe ceea ce s-a văzut de aici. Cel care a acționat, el să dea explicații în legătură cu ceea ce a fost. Din punctul nostru de vedere, suntem foarte limpezi la cap: el era apt” – Simona Nanoveanu.

Fișa medicală a lui Patrick a fost luată de anchetatori

„Nu mai avem nici fisa, ea a fost luată. Nu era nici măcar în „zona gri” (n.r. – Ekeng) să zicem: «a, era la limită», nu! Sunt șocată și eu și îmi pare rău de această situație, dar nu găsim că ar fi vina noastră în vreun fel. E o tragedie”, a mai spus Simona Nanoveanu, director adjunct la Institutul National de Medicina Sportiva, pentru HotNews.ro.

A fost la test anti-doping în aprilie

Graţiela Vâjâială, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), a declarat, pentru News.ro, că Patrick Ekeng a fost testat antidoping în luna aprilie, ”prin sondaj, cu ocazia unui meci”, iar rezultatele au fost negative, adăugând că ar fi regretabil ca rezultatele toxicologice să releve ”substanţe interzise”, pentru că atunci ”cineva ar trebui să răspundă”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
FANATIK.RO
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI