Halep are 2.000 de puncte în plus faţă de a treia clasată, germanca Angelique Kerber. Naomi Osaka a urcat pe locul 4, cea mai bună clasare din cariera sa, iar Kiki Bertens a intrat în premieră în top 10.

Halep a ajuns la 49 de săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale şi ocupă locul 11 într-un clasament all-time, apropiindu-se de belarusa Victoria Azarenka, aflată pe 10, cu 51 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului WTA.

Mihaela Buzărnescu a coborât un loc şi se află pe 25, Irina Begu a urcat o poziţie, fiind pe 52, Ana Bogdan a urcat două trepte, fiind pe 78, Sorana Cîrstea a coborât vertiginos, 19 locuri, până pe 80, iar Monica Niculescu a coborât şi ea cinci poziţii, fiind pe 87.

La dublu, Begu se menţine pe 22, Buzărnescu staţionează pe 28, Niculescu a urcat un loc, pe 45, Raluca Olaru a coborât o poziţie, pe 53, Irina Bara se află în continuare pe 83, iar Sorana Cîrstea a pierdut un loc, fiind pe 89.

În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor (21-28 octombrie), Halep îşi păstrează un avans de peste 1.500 de puncte faţă de Kerber, iar pe locul al treilea a urcat Caroline Wozniacki, la circa 1.800 de puncte de româncă.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Simona Halep 7.421 puncte
2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.490
3 (3). Angelique Kerber (Germania) 5.400
4 (6). Naomi Osaka (Japonia) 4.770
5 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 4.350
6 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 4.345
7 (4). Petra Kvitova (Cehia) 4.255
8 (9). Sloane Stephens (SUA) 4.022
9 (10). Julia Goerges (Germania) 3.785
10 (11). Kiki Bertens (Olanda) 3.740
………………………………………………..
25 (24). Mihaela Buzărnescu 1.923
52 (53). Irina-Camelia Begu 1.056
78 (80). Ana Bogdan 783
80 (61). Sorana Cîrstea 771
87 (82). Monica Niculescu 704
140 (141). Irina Bara 429
143 (145). Alexandra Dulgheru 417
224 (221). Andreea Roşca 257
248 (247). Elena-Gabriela Ruse 225
259 (258). Jaqueline Cristian 206
265 (268). Alexandra Cadanţu 201

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Timea Babos (Ungaria) 8.045 puncte
2 (3). Barbora Krejcikova (Cehia) 6.880
2 (2). Katerina Siniakova (Cehia) 6.880
4 (5). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 6.820
5 (4). Ekaterina Makarova (Rusia) 6.770
6 (6). Kristina Mladenovic (Franţa) 6.455
7 (9). Barbora Strycova (Cehia) 6.025
8 (8). Demi Schuurs (Olanda) 5.830
9 (7). Ashleigh Barty (Australia) 5.726
10 (11). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.085
…………………………………………………………..
22 (22). Irina-Camelia Begu 2.975
28 (28). Mihaela Buzărnescu 2.555
45 (46). Monica Niculescu 1.684
53 (52). Raluca Olaru 1.495
83 (83). Irina Bara 1.015
89 (88). Sorana Cîrstea 921

Clasamentul WTA Race la simplu
1 (1). Simona Halep 6.921 puncte
2 (2). Angelique Kerber (Germania) 5.375
3 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.086
4 (3). Naomi Osaka (Japonia) 4.740
5 (4). Petra Kvitova (Cehia) 4.255
6 (7). Sloane Stephens (SUA) 3.943
7 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 3.850
8 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 3.720
9 (9). Kiki Bertens (Olanda) 3.710
10 (11). Arina Sabalenka (Belarus) 3.145
………………………………………………………
24 (23). Mihaela Buzărnescu 1.860
62 (61). Irina-Camelia Begu 872
71 (71). Ana Bogdan 775
82 (82). Sorana Cîrstea 712
84 (83). Monica Niculescu 692

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament
Recomandări
Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI