Restaurantul, deschis în 2002, oferă o vedere superbă a râului Arno. Chelnerii de la Golden View au povestit că “familia Mutu cere mereu un separeu. Fotbalistul se simte bine şi nu e zgârcit, ne lasă în general 50 de euro la masă”. De obicei, Adi serveşte friptură de vită în sânge, pe care o stropeşte cu un pahar de vin roşu. “Şi doamna Mutu cere de cele mai multe ori friptură de vită, numai că o vrea mai bine făcută. Acum am învăţat lecţia, pentru că la început ne dădea porţia înapoi, să o mai prăjim”.

Şi-a făcut un tatuaj cu numele Mayei În altă ordine de idei, ProSport a dezvăluit zilele trecute că Adrian şi-a mai făcut un tatuaj, al 20-lea! Pe braţul drept, “Briliantul” a scris numele fiicei sale celei mici, Maya Vega Maria, în interiorul unui labirint. Adrian Mutu mai are desene cu numele celor mai dragi, cu dragoni, tigri şi date însemnate din viaţă, ilustrate cu caractere chinezeşti.

Adi dă 6.000 de euro pe lună la chirie

Mutu stă cu chirie! Adrian Mutu locuieşte de trei ani şi jumătate pe Via Bolognese, o zonă rezidenţială, liniştită din Florenţa. Interesant este că imobilul de la numărul 79 la care stă este închiriat, şi nu cumpărat cu banii jos. E drept, familia “Briliantului” achită lunar o chirie pe cinste, de 6.000 de euro. “Cel care deţine curtea şi grupul de apartamente de aici este un bătrân de viţă nobilă. Casa în care stă Mutu are 10 camere”, povesteşte unul dintre muncitorii români din zonă. Pentru a se feri de suporteri, numele lui Mutu nici nu este trecut la interfon. “Probabil că ar fi fost coadă pe strada asta la uşa lui”, spune muncitorul. O casă într-o zonă bunicică din Firenze are o chirie de minimum 700 de euro, iar la vânzare face 250.000- 350.000 de euro. “Ce e la Mutu, cred că face 800.000 de euro”, încheie românul.

Urmărește-ne pe Google News