Între cei doi s-a legat o relație specială, mai ales că, la 16 ani, l-a ajutat să plece deja în Italia, unde a ajuns imediat în curtea lui Inter, după un scurt popas la Pergolettese.

“Mi-am dat seama că o stofă bună va fi prelucrată în țară de croitori proști. Vă garantez că Radu nu ajungea niciodată la nivelul de acum dacă ar fi rămas în România! Au pățit-o alți copii de-ai mei, precum Pap, Greab sau Cobrea, care nu și-au atins potențialul tocmai din cauza pregătirii precare a tehnicienilor”, spune azi Arcanu, care a ieșit complet din lumea fotbalului, lucrând ca polițist local în Brașov.

Arcanu și
Radu țin constant legătura, iar în urmă cu câteva luni jucătorul i-a rezervat o
surpriză mentorului său: “Mi-a făcut cadou un Nissan Qashqai de ziua mea.
Tocmai fusesem cu familia pe la mai multe reprezentanțe ca să ne schimbăm mașina
veche de 18 ani și, la raportul preț-calitate, ne oprisem la acel model. Eu,
oricum, nu sunt un mare fan al automobilelor, îmi plac, dar vin cam pe locul
15-16 în topul priorităților. Sunt doar niște fiare de care mă folosesc și care
ajung la un moment dat la Remat. Prefer o casă frumoasă, care are și valoare în
perspectivă. Dar Ionuț m-a sunat, m-a întrebat ce mașină vreau, i-am zis de
Qashqai, iar în zece minute s-a făcut treaba”.

Cel mai
vândut SUV în Europa

Prețul de catalog al unui Nissan Qashqai variază între 20.000 și 35.000 de euro, în funcție de datele tehnice și de echipare. Varianta cea mai puternică are 148 CP, tracțiune 4×4, motorizare 1,7 și prinde suta de kilometri în 9,5 secunde. Crossoverul japonez se află la a doua generație de producție, lansată în 2014, iar anul trecut a ocupat locul 5 în topul vânzărilor europene, cu peste 233.000 de bucăți comercializate, după VW Golf, Renault Clio, VW Polo și Ford Fiesta. A fost cel mai vândut SUV pe Bătrânul Continent.

«Italianul»
conduce un Bentley

În vară,
după Europeanul de tineret la care “tricolorii” mici au ajuns până în
semifinale, Ionuț Radu și-a petrecut o scurtă vacanță la Mamaia, unde a apărut
la bordul unui superb Bentley Continental. Bijuteria pe patru roți costă circa
250.000 de euro, iar “italianul” a captat toate privirile pe litoral cu mașina
de lux înmatriculată în Peninsulă.

  • 800.000 de euro e salariul lui Ionuț Radu la Genoa, crescut cu 200.000 de euro după ce Inter l-a răscumpărat de la “grifoni”

 
 

Urmărește-ne pe Google News