Pușcăria i-a marcat diferit pe Mihai Stoica (50 de ani) și pe Gică Popescu (48 de ani), doi dintre cei cinci condamnați în ”Dosarul Transferurilor” eliberați condiționat.

În timp ce fostul mare internațional Gică Popescu a ales să stea retras o vreme, lângă familie, cât mai departe de ochii lumii, fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, a și făcut o baie de mulțime la doar câteva ore după ce a ieșit de după gratii.

Eliberat luni după-amiază de la Jilava, după 731 de zile de detenție, Meme și-a pupat pe fugă părinții, pentru ca seara s-a fie în centrul atenției la partida Concordia – Steaua, 0-2.

Fostul manager a dat impresia că s-a întors dintr-o vacanță prelungită. Înaintea meciului a mers la vestiarul campioanei, s-a îmbrățișat cu jucătorii, cu antrenorii, cu tot ce i-a ieșit în cale. Stoica a urmărit meciul de la tribuna I, alături de patronul Gigi Becali, iar spectatorii l-au ovaționat.

Mare diferență față de comportamentul lui Gică Popescu post-detenție. Fostul căpitan al naționalei și al Barcelonei s-a afișat prima dată pe un stadion la o lună și 10 zile după eliberarea condiționată. Se întâmpla la meciul Viitorul – Steaua 0-1, disputat pe 14 decembrie, la Ovidiu, în Cupa României.

”Baciul” a fost în această iarnă în cantonament cu echipa cumnatului său, Gică Hagi, pentru a se pregăti de meciul legendelor Barcelona – Real Madrid, disputat vinerea trecută, la Riad (Arabia Saudită).

Ce a declarat Gică Popescu la ieșirea din închisoare

”A fost cea mai grea perioadă din viața mea, dar m-a ajutat foarte mult faptul că am fost sportiv de performanță. Primul lucru pe care îl voi face în libertate, voi merge la mormântul tatălui meu, să-i aprind o lumânare. Cel mai mult mi-a lipsit familia.

De acum înainte voi face ce am făcut toată viața, voi munci! Sunt un produs al fotbalului, dar nu știu până la ce nivel mă pot implica în acest moment în fotbal ținând cont de perioada de supraveghere.

Mi-am făcut planuri de viitor, dar nu știu dacă planurile făcute în detenție se potrivesc cu viața din libertate.

Steaua e cel mai important club din România, dar nu mă voi implica acolo. Singura persoană alături de care aș lucra în fotbal este Gică Hagi.

Unul dintre puținele lucruri pozitive din Penitenciar este faptul că am putut să reflectez asupra lucrurilor bune sau rele pe care le-am făcut în viață. Am ajuns la concluzia că au fost multe lucruri pe care nu le-aș mai face.

Nu pot să spun dacă au fost oameni din fotbal care m-au dezamăgit. Au fost însă mulți oameni care mi-au fost alături și le mulțumesc. Vreau să rămân cu lucrurile frumoase.

MM Stoica este foarte bine, e puternic, este monitor de sport, ceea ce am fost și eu, spre să iasă și el curând”.

Ce a declarat Mihai Stoica la ieșirea din închisoare

”Acum sunt un om schimbat. Sper ca din puşcărie să ies doar cu calităţile. Eu sunt foarte adaptabil şi în închisoare am câştigat prieteni şi echilibru. Cât am fost în închisoare nu m-am bătut cu nimeni, nu am fost în depresie şi nu am făcut greva foamei. Am respectat toţi lucrătorii din penitenciar şi pe colegii de acolo. Aşa cum am fost afară, am fost şi în penitenciar.

Pe mine mă interesează să văd ce pedeapsă complementară voi primi. Nu mi se interzice să activez în cadrul unui club, dar sunt anumite lucruri pe care nu le pot face. Până când o instanţă nu se va pronunţa în acest caz, nu voi face niciun pas. Există proceduri legale pe care le voi urma. Până atunci îmi rezerv dreptul de a păstra puţină tăcere.

Am trăit astăzi emoţii ca la dubla cu Rapid din 2006. Am avut posibilitatea să îmi îmbunătăţesc cunoştiinţele despre fotbal. Am avut mult timp liber şi am urmărit multe meciuri. Am văzut şi penalty-ul ratat de Messi în meciul de ieri seară. Deznodământul a fost fericit, cum a fost şi atunci. Vreau să merg să îmi văd părinţii acum, iar cand intru în masina vreau sa îl sun pe Gigi Becali. Vreau să îi mulţumesc pentru că a pus mai presus de toate prietenia faţă de mine şi cuvântul dat. Voi fi cu el mereu”.

Condamnările în Dosarul Transferurilor, dictate pe 4 martie 2014

Ioan Becali – 6 ani si 4 luni de închisoare cu executare

Cristian Borcea– 6 ani si 4 luni de închisoare cu executare

Victor Becali – 4 ani si 8 luni de închisoare cu executare

George Copos – 3 ani si 8 luni de închisoare cu executare (eliberat condiționat pe 20 mai 2015)

Mihai Stoica – 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare (eliberat condiționat pe 15 februarie 2016)

Jean Pădureanu – 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare (eliberat condiționat pe 18 iunie 2015)

Gigi Netoiu – 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare (eliberat condiționat pe 23 decembrie 2015)

Gică Popescu – 3 ani, o luna si 10 zile de închisoare cu executare (eliberat condiționat pe 4 noiembrie 2015).

 
 

Urmărește-ne pe Google News