Proiectul îi aparține lui Rumen Vatkov, fost director de marketing la clubul bulgar ȚSKA Sofia, care a menționat, pentru Ziare.com, că vrea ca această competiție să debuteze in 2019.
Potrivit datelor oferite de organizatori, în Mega League vor fi invitate echipe din 17 țări – România, Grecia, Israel, Serbia, Bulgaria, Croația, Bosnia Herțegovina, Slovenia, Cipru, Macedonia, Azerbaidjan, Albania, Georgia, Armenia, Moldova, Kosovo și Muntenegru.
În total, organizatorii speră să aibă la start 42 de echipe – 20 în prima liga și 22 în cea secundă.
Ce este Mega League. Cine va participa din România
Din România, vor fi invitate să participe în prima ligă FCSB, Dinamo și CSU Craiova. În eșalonul secund vor primi invitații cluburile CFR Cluj, Petrolul, Universitatea Cluj (ambele din L3) și Academia Rapid (L4). Organizatorii mizează pe faptul că, până în 2019, cele trei echipe din ligi inferioare vor reuși să își creeze echipe importante.
Echipele vor evolua într-un campionat, cu meciuri tur-retur, iar la final ultimele trei clasate din prima ligă vor retrograda. În locul lor vor intra primele trei trupe din liga a doua.
Ce este Mega League și cum va arăta primul eșalon
FCSB, Dinamo, CSU Craiova, Olympiacos, Panathinaikos, Maccabi Tel Aviv, Maccabi Haifa, Steaua Rosie Belgrad, Partizan Belgrad, Levski Sofia, TSKA Sofia, Dinamo Zagreb, Hajduk Split, FK Sarajevo, Zeljeznicar, Olimpija Ljubljana, NK Maribor, APOEL Nicosia, Omonia, Vardar Skopje.
”Vom lua legatura cu cluburile din România pentru a le adresa invitatiile de participare”, a spus Rumen Vatkov, care se va afla în weekendul 3-5 noiembrie la București.
Ce este Mega League. Se promit premii de 200 de milioane de euro
Organizatorii promit că echipele care vor lua startul vor împări premii în valoare de 200 de milioane de euro. Banii ar proveni din drepturile de televizare ce vor fi vândute în întreaga Europa. În plus, susțin organizatorii, încasările de la meciurile de pe teren propriu vor aduce alte sume în contul cluburilor.
Rămâne de văzut cum își va găsi aceasta competiție locul în calendarul deja aglomerat al cluburilor, dar organizatorii speră să le ademenească prin sumele uriașe promise.
Ce este Mega League. Îl vor pe Belodedici ambasador
Pentru a promova aceasta competiție, organizatorii își doresc să numească cel puțin câte un ambasador în fiecare țară, iar în România primul nume este cel al lui Miodrag Belodedici, cel care se bucură de un respect uriaș inclusiv în Serbia și Bulgaria.
Citiți și AS Roma – Chelsea, meciul zilei în Liga Campionilor. Programul celorlalte partide de astăzi