Ocupantă a locul 92 mondial, ”Sori” a luat startul astăzi, de la ora 10.00, în primul tur al calificărilor la turneul de la Doha. Fiind o întrecere de categoria Premier, Qatar Total Open are premii totale de 916.131$. Se joacă pe hard.

Cîrstea a pierdut neașteptat, în fața unei adversare care este situată pe locul 651 WTA, japoneza Shuko Aoyama, 31 de ani. Sportiva din Târgoviște are 28 de ani.

Sorana Cîrstea a condus cu 1-0 la seturi, dar a fost ”întoarsă” de rivală, scor 6-4, 0-6, 3-6. Disputa a durat o oră și 47 de minute.

Și Dulgheru a pierdut

În Qatar a jucat, tot azi, și tot în calificări, Alexandra Dulgheru, 164 WTA, care revine după o accidentare care i-ar fi putut încheia cariera.

A avutmeci tot cu o asiatică, Lin Zhu, din China, 108 WTA. Zhu are 25 de ani, cu patru ani în plus față de ”Piți”. A cedat în trei seturi, la fel ca și Sorana, după ce l-a câștigat pe primul, scor 6-4, 1-6, 4-6. Tot azi a cedat și canadianca Eugenie Bouchard.

Halep, campioana din 2014

La competiția de la Doha urmează să ia parte, după ce își încheie participarea la Fed Cup, și Simona Halep, care merge direct pe tabloul principal. Simona a câștigat turneul în 2014, după 6-2, 6-3 în finala cu germanca Angelique Kerber.

România începe azi duelul cu Cehia, pentru un loc în semifinalele Grupei Mondiale a Fed Cup.

La Doha, în calificări a evoluat și Kristyna Pliskova, 90 WTA, sora geamănă a Karoline – liderul Cehiei, care a trecut, azi, fără emoții, de Hao-Ching Chan, din Taipei, scor 6-3, 6-2.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News