„Low şi Bierhoff s-au relaxat, în loc să îşi pună întrebări. În această situaţie ei nu au fost pregătiţi. Jogi Low şi Oliver Bierhoff au fost singurii care nu au fost prezenţi la conferinţa antrenorilor după Euro 2016. Toată lumea a fost acolo să discute despre viitorul fotbalului. În plus, selecţia nu a fost făcută pe criterii de performanţă. Manuel Neuer este doar un exemplu. Sunt multe altele”, a spus Christoph Daum la postul de televiziune sport1.de.

„Pentru mine, a fost o problemă și multitudinea de jucători de la Bayern. După înfrângerea din finala Cupei, Kimmich a spus: A fost un sezon ratat pentru noi. Și apoi a venit la echipa națională. La nivel mental, lucrurile ar fi trebuit să fie făcute mai bine. Toată lumea a stat într-o zonă de confort”, a mai adăugat fostul selecționer al României.

Daum au fost demis de la naționala României după ce a compromis definitiv șansele de cașlificare la CM 2018.

Germania (campioana mondială en-titre) a încheiat Grupa F a CM 2018 pe ultimul loc, cu doar trei puncte și a spus adio competiției înainte de fazele eliminatorii. Naționala pregătită de Joachim Low a fost învinsă de Mexic (0-1) și de Coreea de Sud (0-2) și a obținut o victorie chinuită cu Suedia (2-1).

În ciuda eșecului din Rusia, Federația Germană de Fotbal a anunțat săpătămâna trecută că Joachim Löw rămâne în continuare în funcție. Low are contract până în 2022 şi va conduce naționala Germaniei la Euro-2020 şi la CM-2022 din Qatar.

În momentul numirii lui Christoph Daum ca selecționer al naționalei României, Joachim Low a avut numai cuvinte de laudă la adresa tehnicianului de 63 de ani:

”Christoph Daum este un antrenor care poate da echipei sale și fiecăruia dintre jucători energii nebănuite. Între noi există o legătură deosebită, datorită faptului că adeseori am lucrat pentru aceleași echipe, cum au fost, de exemplu, VfB Stuttgart sau Austria Viena. Am profitat în mod deosebit de experiența sa din Turcia și de la Istanbul, în special la începutul carierei mele la Fenerbahce. Pentru mine, ca antrenor tânăr, pe atunci, a fost un sfătuitor binevoitor, iar sfaturile și recomandările sale mi-au fost de mare folos. M-am bucurat să aud că poate deveni selecționerul României. Este o decizie bună pentru Christoph Daum și o decizie bună pentru fotbalul românesc”.


Citește și: INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/Borcea s-a îmbogățit în închisoare. Culmea afacerilor: A vândut gaz lichefiat până și Penitenciarului Poarta Albă, unde a fost închis

 
 

Urmărește-ne pe Google News