„Am arătat foarte bine în prima repriză, păcat că nu am marcat. Îmi felicit jucătorii pentru dăruire. Sunt mulţumit de jocul prestat! Vreau să uităm foarte rapid acest joc. Vom analiza greşelile pe care le-am făcut. Am avut iniţiativa şi chiar am controlat jocul, mai ales în prima repriză, dar nu am reuşit să o băgăm în poartă. Această echipă nu-şi merită locul în clasament şi sunt ferm convins că vom termina mult mai sus în clasament”, a spus Baciu.
Leo Grozavu, tehnicianul moldovenilor, care şi-a salvat postul după această primă victorie din primăvară a fost fair-play şi a recunoscut că eliminarea lui Muşat a fost decisivă în economia jocului. „Am avut încredere în echipă și am reușit să câștigăm cele trei puncte. Eliminarea a fost corectă, nu știu dacă era același rezultat, dacă jucam 11 la 11. Obiectivul Botoșaniului este acela de a rămâne în prima ligă și pe urmă ne gândim să urcăm cât mai sus în clasament”, a spus Grozavu.