După fostul portar Nicu Alexa, s-a dus și Florin Ganea. Două tragedii în mai puțin de o lună. Fotbalul băcăuan continu[ să-și piardă simbolurile. Fostul fundaș stânga al FCM Bacău, Florin Ganea, 238 de meciuri și 4 goluri în Divizia A, Gică cum îl strigau cunoscuții, a plecat dintre noi fără să-și ia “la revedere”.

Miercuri seară, Gică a fost răpus de un infarct la baza sportivă “Gepex”, în timpul unui meci de minifotbal. Cei prezenți susțin că nu jucase decât vreo trei-patru minute, când i s-a făcut rău subit. S-a așezat pe o bancă, anunțându-i pe cei din jur că nu mai poate continua.

A fost stropit cu apă pe față, însa starea de rau s-a accentuat. S-a învinețit brusc, apoi fostul fotbalist s-a prăbușit la pământ, pierzându-și cunoștinta. A fost chemată Salvarea, dar operațiunile de resuscitare s-au dovedit zadarnice: la nici 40 de ani (era născut pe 4 aprilie 1976), Florin Ganea părăsea această lume. S-a stins sub ochii soției, Andreea, și a gemenilor săi, in vârsta de 11 ani, Mario și Denis. Ca să evite un șoc pentru cei mici, femeia i-a luat de la teren. Țâncii au aflat abia a doua zi nenoricirea.

”E ceva incredibil, mai ales că nu era bolnav, iar inima nu ii dăduse nici un semn că ar fi fost ceva în neregulă”, a spus Gheorghe Poenaru, pentru desteptarea.ro, unul dintre primii antrenori ai lui Ganea.

Fundaș lateral tenace și posesor al unui șut necruțător, Ganea a luptat toată cariera cu probleme de vedere. De altfel, după ce s-a retras a purtat mereu ochelari.

“Gică Ganea era un coleg extraordinar, cu un simț al umorului de neegalat. Atunci când reveneam de la loturile naționale, Gica îmi spunea mereu: «Andrei, eu n-am fost umblat prin lume ca tine. Mă gândeam să-mi cumpăr un Atlas geografic. Aș învăța mai bine geografia lumii, dacă mi-ai imprumuta pașaportul tău vreo săptămână”, și-a amintit, pentru desteptarea.ro, fostul coechipier al lui Ganea de la FCM Bacău, Andrei Cristea.

“Când dădea la poartă, era deranj mare. Îi spunea portarului: «Mai bine-ți faci asigurare, că-i belea. Iar dacă vrei să ai vreo șansă, trage-ți fața lui Lobonț»”, a rememorat și Giani Capușă, care și-a petrecut ziua de miercuri cu Gică, de care-l lega o prietenie strânsă, mai ales că fuseseră colegi de cameră la FCM: “Am stat toată ziua la baza sportivă, să facem porți de joc deoarece duminică trebuia să jucam între noi, cu echipele de copii. Când a plecat, și-a uitat mingile. M-a sunat să-mi zică să le iau eu, căci a doua zi trebuia să plece la Buhuși. A fost ultima oară când l-am auzit”.

Absolvent al Institului de Educație Fizică, Florin Ganea conducea de câțiva ani Școala de fotbal Sporting Bacău, acolo unde erau legitimați și fiii săi, “Ganezii”, așa cum îi striga chiar tatăl lor.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News