Ce noapte, ce cosmar, ce jale

Drumul nostru iluzoriu, calea noastra fermecata a cazut retezata sub securea unei realitati pe care aproape o atinsesem, aproape o simtisem in noi, ca o credinta oarba intr-o religie contestata la greu si adorata la bine.
Am pierdut atunci cand era interzis sa pierdem, am pierdut dupa ce castigasem in Ungaria, am pierdut dupa trei ore de fotbal romano-sloven in care golurile lor au fost „intamplari absurde” iar ratarile noastre „ghinion curat”. Am pierdut, si lumea uita repede, Gicane, ca si tu ai inscris absurd cu Columbia, ca si tu ai ratat la fel de absurd la Sofia, ca si tu, ca si noi, ceilalti, esti compus din intamplari mai mult sau mai putin fericite. Pana la urma, viata merge inainte, Gica, frumos spus, dar merge fara noi.
Si cu asta ramanem, macinati in suflet, si cu asta te vei trezi mereu, in fiecare dimineata a vietii tale, intrebandu-te daca ai gresit cu ceva, daca ai gresit fata de cineva, daca ai gresit pur si simplu. Iar raspunsul va fi, invariabil, acelasi. Nu vei sti niciodata, nu vei recunoaste in veci ca atacul in cinci te poate ucide, ca poate acolo trebuia ratiune sau ca poate aici perfidia ar fi fost o solutie. Pe cat de mandri ne simteam, Gicane, cand tu dictai in teren si noi luam notite, in tribune, pe-atat de mare e distanta acum, la ceasul judecatii drepte a unei performante strambe. Si indiferent ce se va intampla vreodata, in viitor, indiferent de tot si de toate, Gica, tu vei fi de-acum incolo doar Gheorghe Hagi, nascut la Sacele, judetul Constanta, la data de 5 februarie 1965. Atat, un simplu om, un mare jucator si un antrenor oarecare al echipei nationale. Nu e putin, nu e nici foarte mult, dar e suficient. Este tot ceea ce iti poate oferi un popor care a crezut in tine desi tu il certai, care ti-a intins o mana cand tu i-ai intors spatele, care te-a iubit si te iubeste, Gica, dar care nu te va mai tine niciodata in brate.

Urmărește-ne pe Google News