„Brian, te mănânc cu tot cu portocale! Nu mai rămâne nimic din tine! Te fac fresh ca să nu mai ai tupeul altă dată să te pui cu românii. Dacă tot comentau olandezii că nu ne vor în Schengen, atunci mergem noi peste ei. Îl demolez!”, a spus Moroşanu cu patru zile înaintea primei gale organizate vreodată de Superkombat pe tărâm olandez, patria kickboxului.
Cu 38 de victorii, dintre care 23 prin KO, Moroşanu va avea de înfruntat un oponent la fel de experimentat, olandezul adunând 32 de succes, 17 înainte de limită, printre victimele sale numărându-se Dzevad Poturak, Jahfarr Wilnis şi Ricardo van den Bos.
Ieşeanul nu va fi singurul român de la Almere, oraşul lui Remy Bonjasky. Şi fostul ultras dinamovist Cristi Spetcu va da cu pumnul în cadrul galei transmise în direct în aproape 90 de ţări. Elevul lui Ciprian Sora se va duela cu un marocan mai înalt decât el cu 10 centimetri.
În total, luptători din 10 ţări sunt anunţaţi în programul Superkombat World Grand Prix Olanda, cel mai important eveniment din kickboxul olandez al ultimilor trei ani, puternic afectat din cauza problemelor legislative.
4.500 de locuri are arena Topsportcentrum din Almere, preţul unui bilet fiind de 35 de euro