Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, a câștigat turneul WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2.413.663 dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe americanca Madison Keys cu 7-6 (2), 6-3.
Halep, care de luni va reveni pe locul al treilea în clasamentul WTA, s-a impus într-o oră și 15 minute în fața numărului 12 mondial.
Simona Halep a câștigat al 14-lea său titlu din carieră și al treilea din acest an. Titlurile Simonei la simplu sunt următoarele: 2013 — Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia, 2014 — Doha, București, 2015 — Shenzhen, Dubai, Indian Wells, 2016 — Madrid, București, Montreal.
Simona a mai jucat opt finale: 2010 — Fes, 2011 — Fes, 2012 — Bruxelles, 2014 — Madrid, Roland Garros, Turneul Campioanelor, 2015 — Toronto, Cincinnati.
Halep (24 ani) are 3-1 acum în meciurile directe cu Keys (21 ani), pe care a mai învins-o în 2014, în turul al doilea la Roma, cu 5-7, 6-0, 6-1, și anul acesta la Wimbledon, în optimi, cu 6-7 (7), 6-4, 6-3. Singurul succes al americancei s-a consemnat în 2014, în primul tur la Sydney, cu 6-1, 6-4.
În finala de la Montreal, Halep a început cu break, dar apoi meciul a fost echilibrat. Românca s-a desprins la 4-2, dar Keys a restabilit egalitatea și meciul a ajuns în tiebreak, unde Halep s-a impus categoric, cu 7-2.
Simona Halep a început în forță setul al doilea și a condus cu 3-0, iar apoi s-a mers cu serviciul, românca învingând cu 6-3.
Halep, finalistă anul trecut la openul canadian (care are loc alternativ, la Montreal și Toronto), a primit un cec de 497.700 dolari și 900 de puncte WTA.
Simona Halep și Monica Niculescu au fost învinse de rusoaicele Ekaterina Makarova/Elena Vesnina cu 6-3, 7-6 (5), duminică, în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de Montreal, dotat cu premii totale de 2.413.663 dolari.
Halep și Niculescu, beneficiarele unui wild card, au avut un parcurs remarcabil în proba de dublu la Rogers Cup, însă au cedat în finala cu favoritele numărul patru după o oră și 35 de minute de joc.
Halep mai disputase doar un meci de dublu anul acesta, iar la Montreal a avut parte de meciuri de trei seturi în sferturi și semifinală, astfel că nu a mai fost în cea mai bună formă fizică în finala de dublu.
Rusoaicele au primit un cec de 142.375 dolari și 900 de puncte WTA, iar româncele au fost recompensate cu 71.920 dolari și 585 puncte WTA.
Niculescu venea după un titlu cucerit la Washington în proba de dublu, alături de belgianca Yanina Wickmayer, și ocupă locul 23 în ierarhia mondială de dublu, cea mai bună clasare a sa, care se va îmbunătăți luni. Monica rămâne cu 6 titluri WTA la dublu și cu 13 finale pierdute. Pentru Halep a fost prima finală de dublu jucată în circuitul WTA.
Fotografii: Cristian Bucur/ www.marca-ro.ca