În turneul preolimpic de la Rio de Janiero, ultima șansă de calificare la Jocurile Olimpice pentru echipa feminină de gimnastică, România a avut evoluții modeste azi, în subdiviziunea 1, în care a concurat alături de Australia.
România are punctaj sub Australia și tremură așteptând celelalte 6 evoluții ale echipelor din calificări: Brazilia, Elveția, Germania, Coreea de Sud, Belgia și Franța.
România trebuie să termine în primele 4 echipe ca să prindă turneul olimpic din vară.
Ca de obicei, România a avut cel mai slab punctaj la paralele (50.599), în timp ce săriturile au adus cele mai mari note (56.123).
Australiencele au obținut, însă, rezultate mai bune la sărituri (56.532) și la paralele (54.899), pierzând, în schimb, la bârnă și la sol. Per total, România a obținut 216.569 puncte, în timp ce sportivele de la Antipozi au bifat 218.428.
Cătălina Ponor a reușit cea mai mare notă din concurs, 14.600 la bârnă, dar campioana olimpică a ratat exercițiul de la sărituri, unde a obținut doar 12.333.