Firicel Tomai, fost antrenor al lui Victor Hănescu, e cel care a pregătit-o pe Simona Halep în perioada 2006-2013.
Tomai este nemilos Darren Cahill, australianul care îi dirijează pașii celei mai bune jucătoare de tenis a României. Tomai îl consideră pe tehnicianul de la Antipozi principalul vinovat pentru începutul slab de an al numărului 5 WTA. „În opinia mea, legătura lui Cahill cu Halep este nepotrivită, dar este alegerea Simonei. În ultimii 15 ani, nu a avut sportivi cu care să evolueze și pe care să-i influențeze decisiv spre obținerea unor performanțe”, a spus Tomai, la Dolce Sport. (VIDEO)
Cahill a fost antrenorul lui Lleyton Hewitt și al lui Andre Agassi. Pe ambii i-a dus până pe primul loc în clasamentul ATP. Cu Cahill alături, australianul a fost cel mai tânăr lider mondial, iar americanul – cel mai vârstnic.
Firicel Tomai a antrenat-o pe Halep pe când aceasta a luat titlul la Roland Garros (2008), la juniori. El mai spune că părinții Simonei au decis despărțirea de el.
Plecat în Canada de trei ani, Firicel Tomai a avut ceva probleme de sănătate și vrea să se stabilească defintiv acolo. Conform apropiaților, după ce s-a spulberat colaborarea cu Simona, tehnicianul s-a îmbolnăvit: ”A avut depresie. Anxietate, insomnie. A urmat un tratament, iar acum e bine. Vrea să se stabilească defitiv în Canada”.
Azarenka este pregătită din 2015 de belgianul Wim Fissette, cel la care Halep a renunțat deloc elegant, printr-un sms, la finalul anului 2014. Era sfârșitul celui mai bun sezon al Simonei (finală la Roland Garros și semifinale la Wimbledon), astfel că decizia era una șocantă.
Halep, măsură radicală înainte de Wimbledon: l-a concediat pe Ioniță
De altfel, lui Ioniță nu-i permitea comentarii publice și îl ținea mai mult de aplaudac! AICI, detaliile colaborării dintre tehnicianul brașovean și sportiva din Constanța. De pomină rămâne remarca Simonei la adresa fostului coleg de cameră al lui Novak Djokovici: ”Bate din palmele alea, nu sta degeaba!”.
Ce i-a cerut Simona antrenorului ei! Dialogul arată că nu e totul roz
Cu Fissette, Halep a susținut că nu comunica prea bine, că nu se înțelegeau suficient, dar, așa slabă cum a fost colaborarea, executând militărește ceea ce-i transmitea belgianul, a ajuns în coasta Serenei Williams și a pierdut în setul decisiv finala de la Paris, cu Maria Șarapova. Mai mult decât atât, Fissette i-a îmbunătățit un capitol la care Simona era deficitară: serviciul! A ajuns, în premieră, pe locul 2 WTA și a bătut-o pe Serena Willims, la Turneul Campioanelor, pe 22 octombrie. Este singurul succes în fața Serenei (1-7 scor general).
Cu Darren Cahill, un tip mai apropiat, mai cald, dar care pare să se lase dominat de Halep, rezultatele nu sunt cele scontate. În schimb, s-a observat la Indian Wells, australianul o face să râdă, ceea ce, pentru moment, Simonei îi convine mai mult!
Începutul de an a fost lamentabil, iar primul titlu de Mare Șlem al carierei întârzie să apară. În plus, în fața Serenei Williams, pe care Azarenka a bătut-o clar la Indian Wells, pur și simplu n-a suflat, în ”sferturile” turneului californian.
Aceasta fiind situația descrisă de cifrele seci, nu cumva Halep și-a greșit antrenorul?
”Comunic mult cu Simona în timpul meciurilor, ea apelează des la time-out-uri pentru că are nevoie de sprijin. Încă nu ne cunoaştem suficient de bine, astfel că e nevoie să îmi spună ce simte în anumite momente, astfel încât pe viitor să ştiu cum să pregătim fiecare meci. Dar este doar un lucru de moment, în curând nu o să mă mai vedeţi prea des pe teren în timpul meciurilor. În turneele de Grand Slam „coaching-ul” este interzis, astfel că Simona trebuie să înveţe să îşi rezolve singură problemele. Dar pentru a şti cum să o ajut înaintea meciurilor trebuie să înţeleg ce simte în timpul lor”, a explicat australianul Darren Cahill, conform tennis.com.
Halep va reveni în circuit la Porsche Tennis Grand Prix de la Stuttgart (18-24 aprilie), după ce va evolua în Fed Cup la Cluj-Napoca, în întâlnirea cu Germania.
Citiți și
Ce schimbări vor surveni în clasamentul WTA începând de luni:
# | Clasamentul actual | Noul clasament | Modificari |
1. | Serena Williams | Serena Williams | = |
2. | Agnieszka Radwanska | Angelique Kerber | ↑1 |
3. | Angelique Kerber | Agnieszka Radwanska | ↓1 |
4. | Garbine Muguruza | Garbine Muguruza | = |
5. | Carla Suarez Navarro | Victoria Azarenka | ↑2 |
6. | Petra Kvitova | Simona Halep | ↓1 |
7. | Victoria Azarenka | Petra Kvitova | ↓1 |
8. | Roberta Vinci | Roberta Vinci | = |
9. | Belinda Bencic | Maria Sharapova | ↑1 |
10. | Maria Sharapova | Belinda Bencic | ↓1 |
Semifinalele de la Miami Open:
Svetlana KUZNETSOVA v Timea BACSINSKY (ora 20.00, Dolce Sport 2)
Victoria AZARENKA v Angelique KERBER (ora 4.00, Dolce Sport 1)
Jucătoarele care se vor califica în finală vor mai primi 310 puncte, iar câștigătoarea turneului va primi 610 puncte față de actuala grilă de clasament. În duelul, Azarenka – Kerber, indiferent cine va ajunge în finală și indiferent dacă va câștiga sau nu marele trofeu, linia de clasament a celor două va rămâne neschimbată.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!