Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate și cel de-al doilea meci disputat în grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor, 2-2 cu Serbia, luni seara, la Belgrad, după 0-0, cu Muntenegru, la Ploiești. Rezultatul îi menține în cursă pe tricolori, dar calificarea la Euro 2020 devine aproape imposbilă dacă nu prind play-off-ul în Liga Națiunilor (semifinală și finală).

România a ieșit onorabil din confruntarea cu puternica reprezentativă a Serbiei, calificată la ultimul mondial. Tricolorii au fost conduși de două ori pe stadionul ”FK Partizan”, prin dubla lui Mitrovici (26, 63), dar au reușit să egaleze de fiecare dată, prin Nicolae Stanciu (48, penalty) și Țucudean (68). Dominată clar în prima repriză, reprezentativa noastră a făcut o parte secundă excelentă, iar pe final a avut șansa de a câștiga, Mitriță ratând o ocazie mare în minutul 90.

Ce șanse are România să se califice la Euro 2020. Ori la bal, ori la spital!

Cei 11 tricolori care au început meciul cu Serbia din cadrul Ligii Națiunilor, desfășurat pe Stadionul Partizan din Belgrad, luni 10 septembrie 2018. © FOTO Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Play-off în Liga Națiunilor sau lupte cu granzii în preliminarii 

Punctul obținut la Belgrad îi menține în viață pe tricolorii, dar pentru a continua cursa spre Euro 2020 via Liga Națiunilor nu mai trebuie să facă pași greșiți în următoarele meciuri. Ori la bal, ori la spital! Altă șansă nu prea există. Dacă nu câștigăm grupa și nu intrăm în play-off, avem șanse mari să fim în urna a patra valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile clasice, fie și de pe locul 2. Să recunoaștem, una e să dai baraj cu Scoția, Albania, Grecia, Ungaria, Bulgaria sau Norvegia și alta să lupți în grupa din preliminarii pentru două locuri calificante cu marile forte ale Europei, gen Franța, Croația, Belgia, Spania, Germania sau Anglia.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Cosmin Contra: ”Putem termina pe locul 1”

Selecționerul Cosmin Contra este pe jumătate mulțumit: ”A fost un meci cu ocazii de ambele părţi, cu puţină şansă puteam să ne întoarcem cu trei puncte la ocaziile pe care le-am avut în ultimele 10 minute. E clar că nu mă mulţumesc cu două puncte după primele două etape, mi-aş fi dorit patru puncte”.

Ce șanse are România să se califice la Euro 2020. Ori la bal, ori la spital!

Antrenorul Cosmin Contra a răgușit dând indicații tricolorilor FOTO Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

”Guriță” este optimist: ”Putem termina pe primele două locuri. Dar cel mai important este meciul cu Lituania. Dacă la partida cu Serbia pe teren propriu, cu suporterii de partea noastră, vom avea cinci puncte, putem să ne gândim chiar la primul loc”. Lituania, învinsă atât de Serbia (1-0), cât și de Muntenegru (2-0), are un stil de joc care nu le prea convine tricolorilor. ”Lituania este o echipă puternică pe propriul teren, unul artificial, o echipă masivă, care joacă în sistem cu cinci fundaşi. ”Din păcate, a fost o lecţie cu Muntenegru, noi n-am ştiut să jucăm împotriva unei astfel de echipe defensive”.

La Euro 2020 se califică 24 de echipe: 20 după preliminarii (locurile 1 și 2 din cele 10 grupe) și câștigătoarele celor 4 serii din Liga Națiunilor.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

”Dacă nu ne calificăm la Euro 2020 din Liga Națiunilor, mai avem o șansă în preliminariile care încep anul viitor. Suntem pe drumul cel bun” – Nicolae Stanciu (România)

Denis Drăguș, debut lăudat

Ce șanse are România să se califice la Euro 2020. Ori la bal, ori la spital!

Denis Dragus in meciul de fotbal dintre Serbia si Romania, din cadrul Ligii Natiunilor, desfasurat pe Stadionul Partizan din Belgrad, luni 10 septembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cosmin Contra l-a titularizat surprinzător pe debutantul Denis Drăguș (19), atacantul-revelație de la Viitorul. ”Mitriţă a simţit o durere la inghinali, la antrenamentul oficial, şi mi-a fost teamă să-l introduc din primul minut. Am decis să-l folosesc pe final, când a avut ocazii de a marca. Aşa l-am ales pe Drăguş, care a impresionat toată săptămâna. Sunt mulțumit de randamentul lui”. Juniorul, schimbat în minutul 61 cu Al. Mitriță, l-a impresionat și pe Dumitru Dragomir. ”Drăguş va fi mare. Într-un an, doi va ”sparge” Europa, dacă joacă titular meci de meci la naţională. Să asculte ce-i zice Hagi! Nimic altceva. Dumnezeule, ce fotbalist!”, a exultat fostul șef al LPF. Drăguș este al 13-lea jucător debutat la națională de Cosmin Contra.

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”
Recomandări
De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

Stanciu, gest criticat

Ce șanse are România să se califice la Euro 2020. Ori la bal, ori la spital!

Nicolae Stanciu și-a pus lumea în cap după gestul făcut la Belgrad FOTO Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Nicolae Stanciu (25 de ani), unul dintre cei mai buni tricolori la Belgrad, a făcut un gest care a stârnit comentarii. După ce a egalat din penalty, 1-1, tricolorul s-a îndreptat spre peluza fanilor români și și-a băgat degetele în urechi, semn că nu aude criticile care i se aduc. ”Am reacționat astfel, deoarece atât eu, cât și colegii mei, am primit foarte multe mesaje negative pe rețelele de socializare după meciul cu Muntenegru”, a explicat Stanciu. ”Sunt copilărisme. Marchezi într-un meci, joci bine și faci un astfel de gest, apoi lumea nu uită. Te va aștepta la alte meciuri. Și când vei prinde o zi proastă și vei fi slab, o să își amintească și va fi mai rău. E bine să nu faci gesturi de genul ăsta”, a precizat fostul international Gabi Balint, la Digi Sport.

Serbia – România 2-2

Au marcat: Mitrovici (26, 63) / N. Stanciu (48, pen.), Țucudean (68)

Au evoluat echipele:

Serbia: 1. Marko Dmitrovic – 2. Antonio Rukavina, 5. Uros Spajic, 13. Milos Veljkovic, 11. Aleksandar Kolarov (căpitan) – 6. Nemanja Maksimovic, 14. Sasa Lukic (21. Nemanja Matic, 71) – 22. Adem Ljajic (8. Aleksandar Prijovic, 77), 20. Sergej Milinkovic-Savic (17. Filip Kostic, 64), 10. Dusan Tadic – 9. Aleksandar Mitrovic. Selecţioner: Mladen Krstajic.
Rezerve neutilizate: 12. Predrag Rajkovic, 23. Nikola Vasiljevic – 3. Milan Rodic, 4. Nikola Milenkovic, 7. Andrija Zivkovic, 15. Jagos Vukovic, 16. Nenad Krsticic, 18. Nemanja Radonjic.

România: 12. Ciprian Tătăruşanu – 4. Cristian Manea, 22. Cristian Săpunaru (căpitan), 5. Mihai Bălaşa, 11. Nicuşor Bancu – 15. Paul Anton, 18. Răzvan Marin – 7. Alexandru Chipciu (9. Dorin Rotariu, 90+4), 23. Nicolae Stanciu, 21. Denis Drăguş (20. Alexandru Mitriţă, 61) – 19. George Ţucudean (13. Claudiu Keşeru, 82). Selecţioner: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niţă – 2. Romario Benzar, 3. Alin Toşca, 6. Tudor Băluţă, 8. Adrian Stoian, 10. Alexandru Maxim, 14. Constantin Budescu.

Cartonaşe galbene: Chipciu (42), Kolarov (47), Tătăruşanu (85).

Clasamentul grupei

1. Muntenegru 2 1 1 0 2-0 4p
2. Serbia 2 1 1 0 3-2 4p
3. ROMÂNIA 2 0 2 0 2-2 2p
4. Lituania 2 0 0 2 0-3 0p

Meciurile următoare: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (11 octombrie), România – Serbia, Lituania – Muntenegru (14 octombrie), Serbia – Muntenegru, România – Lituania (17 noiembrie), Serbia – Lituania, Muntenegru – România (20 noiembrie).

S-au jucat: România – Muntenegru 0-0, Lituania – Serbia 0-1, Serbia – România 2-2, Muntenegru – Lituania 2-0.


Citește și: VIDEO/ Make-up artist la Milano. Alina Bădicioiu aduce strălucire pe covorul roșu din capitala modei – FOTO

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI