Părerile chilianului, care a inventat o lovitură în circuitul profesionist (backhand-ul cu două mâini, executat din săritură), au fost preluate de presa din lumea întreagă.
”Nu există termen de comparație între serviciul lui John Isner și cel al Simonei Halep”
Rios, câștigător a 18 turnee ATP, și aflat timp de 6 săptămâni în postura de lider mondial, a vorbit despre diferențele dintre tenisul jucat în circuitul WTA (feminin) și cel practicat în circuitul ATP (masculin).
”Pentru Serena (n.r. – Williams), simt dragoste și ură în același timp. Dragoste pentru că o știu de pe vremea când eram amândoi la Academie la Bollettieri. Ură pentru că ea își dorea să joace contra bărbaților și la un moment dat a și făcut-o contra lui Karsten Braasch.
Era în jur de locul 300 și a pierdut cu 6-0. Nu zic că tenisul feminin e rău, dar diferența e mare față de cel masculin. M-am uitat și la filmul «Bătălia sexelor», pentru a înțelege ce era în trecut, dar nu există termen de comparație între serviciul lui John Isner și cel al Simonei Halep. Sunt diferențe fizice, se întâmplă în toate sporturile, trebuie să fii realist”, a afirmat Rios, pentru ”La Tercera”.
Rios și-a păstrat imaginea de rebel. Dacă pe timpul în care juca tenis se evidenția și prin părul prins în coadă, chilianul se remarcă acum prin multitudinea tatuajelor.
Copil: Nicio fată nu poate învinge un jucător din prima sută mondială
Rios împarte aceeași opinie cu a celui mai valoros jucător al României la ora actuală, Marius Copil, 27 de ani, 88 ATP. Întrebat de ”Libertatea” despre un meci al sexelor Copil – Halep, arădeanul a răspuns:
”Nu se pune problema ca vreo fată din Top 10 să poată învinge un jucător din prima sută mondială. Sau, chiar dintre primii 200. E vorba despre serviciu, despre forță. Așa, când bați mingea cu o fată, la antrenament, poate nu este sesizabilă diferența. Lovesc foarte bine mingea, dar la joc este altceva”.
Citește și:
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!