Ce spune Hagi despre arbitrajul video. ”Regele” a declarat că arbitrajul video, care va fi implementat din sezonul viitor în Liga I, este un lucru pozitiv deoarece în acest fel i se dă posibilitatea centralului să își schimbe decizia în cazul unei greșeli.
”Din punctul meu de vedere este bine că se va implementa arbitrajul video. Așa dăm posibilitatea arbitrului să revadă faza la o altă viteză, chiar dacă inițial o vede într-un fel. I se dă astfel posibilitatea să își schimbe decizia sau nu. Așa că arbitrajul video este un lucru bun”, a spus Hagi.
Prezent la lansarea proiectului „Joacă pentru viață”, care are ca scop principal dezvoltarea abilităților fundamentale de mișcare ale copiilor din România cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, Hagi a menționat că multinaționalele din România ar trebui să investească în sport.
„Eu dacă aș avea forță, aș crea o lege să angrenez (n.r — în sport) toate multinaționalele care produc foarte mulți bani în România. Atunci ar fi simplu, ca toate aceste multinaționale să susțină financiar sportul, care e un segment social de o mare importanță în România. Înainte de ’90 sportul era o prioritate la noi, dar după aceea nu a mai fost. Sper ca într-o bună zi să redevină o prioritate, iar sportul să se practice peste tot în România. A fost plăcerea mea de a investi în tineri la Viitorul, să le dau șanse copiilor să ajungă acolo unde își doresc. Le-am creat condiții foarte bune pentru a nu se simți inferior tinerilor din Spania sau Italia. Iar în timp, lucrurile se văd. Acum sunt bucuros că avem o fabrică și producem fotbaliști”, a adăugat Gheorghe Hagi, managerul de la Viitorul, conform agerpres.ro.
Citiți și Ce spune Gigi Becali despre arbitrajul video