„În vestiar este o uriaşă dezamăgire, o tăcere de moarte. Felicitări adversarilor noştri, suedezii şi mexicanii. La capitolul luptă, astăzi nu i se poate aduce niciun reproş Mannschaft, dar nu am reuşit să înscriem un gol. Aşa s-a întâmplat pe tot parcursul turneului, echipei i-a lipsit uşurinţa. Suntem eliminaţi în mod logic. Am avut multe ocazii, dar n-am putut forţa golul. Echipa a pierdut mai mult decât un meci, a pierdut mult din ce am construit de ani de zile. Din 2006 noi am fost mereu în semifinale sau în finală”, a declarat Loew pentru canalul german ZDF.
„Sunt primul care se întreabă ce lucruri n-au mers. Sigur că este responsabilitatea mea. (…) sunt extrem de frustrat după acest meci”, a adăugat tehnicianul.
Întrebat despre viitorul său, Loew a spus: „Este prea devreme pentru mine să răspund, e nevoie de câteva ore ca să văd limpede cum stau lucrurile, sunt foarte dezamăgit… Va trebui să avem mâine nişte discuţii, să vedem cum vom continua”.
Germania a pus capăt unei performanţe care data de 80 de ani. Din 1938, Germania trecuse de fiecare dată de grupe la Cupa Mondială, excepţie făcând ediţia din 1950, când nu a participat, fiind interzisă după al Doilea Război Mondial. Nici chiar cvintupla campioană mondială Brazilia nu se poate lăuda cu asemenea performanţă, sud-americanii nereuşind să treacă de faza grupelor în 1966.
Germania a încheiat grupa pe ultimul loc, cu o singură victorie, 2-1 cu Suedia, obţinută în prelungiri, şi două eşecuri, 0-1 cu Mexic şi 0-2 cu Coreea de Sud.
Citește și: VIDEO/ Dan Negru a trăit spaima vieții la Moscova: „Din jeep au coborât doi găligani, care au venit spre mine…”