Joseph Blatter (79 de ani), controversatul personaj care a condus FIFA din 1998 până în 2015, când a demisionat forţat de imensele scandaluri din jurul acestei organizaţii, a trimis către FRF o scrisoare de condoleanţe în memoria lui Angelo Niculescu.

„Vă rog să acceptaţi condoleanţele mele pentru dispariţia fostului jucător şi antrenor Angelo Niculescu. El va fi ţinut minte pentru contribuţia adusă fotbalului românesc, în special ca inventator al stilului de joc tiki-taka. El a reuşit să califice echipa naţională a României la Campionatul Mondial FIFA 1970 – Mexic şi a atins sferturile de finală ale Campionatului European UEFA 1972 – Belgia. În numele întregii comunităţi fotbalistice internaţionale, v-aş fi recunoscător dacă puteţi transmite condoleanţele noastre familiei şi celor dragi. Ne-am dori ca, într-o oarecare măsură, cuvintele noastre să aducă puţină pace şi alinare în aceste momente triste”, a scris Blatter în scrisoarea trimisă către FRF.

 
 

Urmărește-ne pe Google News