Simona Halep va rămâne pe locul 1 după Wimbledon, deși a fost eliminată în turul 3 la Wimbledon.
Asta după ce Sloane Stephens și Caroline Wozniacki au părăsit competiția în primele două tururi. Cele două erau singurele care îi amenințau poziția de lider în clasamentul mondial.
Pentru liderul WTA urmează o vacanță mai lungă, după cum a anunțat chiar jucătoarea.
Simona Halep nu va participa la Openul României (14-22 iulie), turneu la care și-a anunțat prezența toată floarea cea vestită a tenisului tricolor, în frunte cu Mihaela Buzărnescu, Irina-Camelia Begu și Sorana Cîrstea.
De asemenea, în afara celor menționate, pe tabloul principal vor mai fi prezente Monica Niculescu și Ana Bogdan. Biletele la această competiție s-au pus deja în vânzare (AICI, detalii).
Dar, Simona Halep va căuta să fie aptă pentru turneele de pe cimentul american, care vor culmina cu US Open (27 august – 9 septembrie), al patrulea și ultimul turneu de Mare Șlem al anului în curs.