Ayrton Senna da Silva  a fost un pilot brazilian de Formula 1, triplu campion mondial în acest sport în 1988, 1990 și 1991, toate titlurile fiind câștigate cu McLaren și Honda.

Pentru mulți dintre fanii Formulei 1, Ayrton Senna a fost cel mai mare pilot care a concurat vreodată în campionatul mondial.

Decesul său a survenit în urma unui accident produs în timpul Marelui Premiu al Republicii San Marino când mașina Williams Renault pe care o conducea devenise necontrolabilă în primul viraj al celui de-al șaptelea tur al cursei. A fost ultimul pilot care a decedat în timpul unei curse de Formula 1.

Tragedia a avut loc pe circuitul de la Imola, San Marino, în ziua de 1 mai 1994. Cursa de la Imola este considerată cea mai neagră zi din întreaga istorie a campionatului Mondial de Formula 1.

Era turul 7 al Marelui Premiu de Formula 1 a statului San Marino, când bolidul brazilianului a pierdut aderența și a lovit parapetul, în curba denumită Tamburello.

Cu doar o zi înainte de decesul brazilianului, pilotul austriac Roland Ratzenberger murise şi el, tot în urma unui accident la Imola, în timpul sesiunii de calificări.

În urma impactului Ayrton Senna a suferit severe răni ale creierului. Ajuns imediat la fața locului Profesorul Sid Watkins era conștient de acest fapt, toate încercările sale de a-l revitaliza fiind sortite eșecului. Senna este transportat cu elicopterul la spitalul din Bologna unde medicii au constatat decesul în jurul orei 18:40, ora locală.

Moartea sa a fost cauzată de o bucată de suspensie care s-a desprins în momentul impactului și l-a lovit chiar deasupra ochiului drept, casca sa nerezistând.

Ayrton Senna este înmormântat la cimitirul Morumbi din Sao Paolo.

În timpul celor trei zile naţionale de doliu declarate în Brazilia, nu mai puţin de trei milioane de oameni au ieşit pe străzile din Sao Paulo pentru a-i aduce un ultim tribut lui Ayrton.


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News