Antonio Conceicao, tehnicianul celor de la CFR Cluj, a făcut o gafă de proporții, uitând de drama abătută asupra suflării „alb-roșii”. Tehnicianul lusitan a spus că dinamoviștii sunt „mai fresh că nu au mai jucat de 10 zile”, dar a uitat complet de momentele cumplite prin care au trecut.
„Suntem în faţa unui joc important, e vorba de o finală. Ne-am pregătit pentru acest obiectiv. Pentru noi prioritar a fost campionatul, obiectiv pe care l-am îndeplinit. Am ajuns în finală pe merit, iar acum sperăm să o şi câştigăm. E un moment special pentru fiecare dintre jucători, staf şi club şi suporteri. Sper ca la final să ne bucurăm împreună cu familia CFR. Le-am spus jucătorilor azi: «Să aveţi plăcere de a juca, pentru că nu e nimic mai frumos decât să joci o finală de Cupă!». Dinamo este o echipă foarte bună cu jucători de calitare, experienţă. Trebuie să fim concentraţi şi să câştigăm fiecare duel. Respectăm Dinamo, dar trebuie să arătăm valoarea noastră!
Nu ştiu dacă cei de la Dinamo nu se vor putea concentra după tragedia cu Ekeng. Evident, acest lucru a afectat pe toată lumea. Dar cred că Dinamo va fi motivată să câştige şi pentru Ekeng. Am avut doar 3 zile de pregătit jocul. Ei sunt mai fresh că nu au mai jucat de 10 zile, însă noi vom da totul. O finală rămâne o finală până la urmă şi trebuie să ne controlăm emoţiile. Cine va greşi mai puţin, acela va câştiga! Am deja în minte echipa de mâine, dar nu vor fi multe schimbări faţă de meciul cu Voluntari, poate 1-2 jucători. Dacă ar fi să mă gândesc la finala din 2009, atunci am avut jucători de mare valoare, clubul avea altă forţă financiară. Acum suntem într-o fază de tranziţie. Se plăteau salarii mari, atunci era aproape să câştigăm toate trofeele. Acum e o mare plăcere să o ajut pe CFR din nou, să iasă din insolvenţă, iar aceşti jucători să câştige trofee. Am încredere în ei”, a spus azi Toni Conceicao.
„Suntem pregătiţi de finală, nu e nevoie să ne motivăm în plus. E o finală pe care şi-o doreşte fiecare jucător, suntem foarte motivaţi. Personal, am câştigat deja un titlu, mister a luat şi el un trofeu cu CFR. În istorie rămân doar învingătorii, iar suporterii merită acest lucru din partea noastră. Faptul că se joacă marţi seara nu ne convine. Pierzi două zile de muncă, ei joacă la ei acasă. Suporterii pierd 2 zile de salariu. Cine va veni cu noi, sper să ne bucurăm împreună. Am demonstrat deja în play-out că am fi meritat să fim în play-off. Nu a fost vina noastră, deci nu e o surpriză dacă luăm Cupa”, a completat Mario Camora, căpitanul ardelenilor.
„Suntem pregătiţi pentru orice. Se poate ajunge şi la penalty-uri. Am exersat aceste lucruri de multe ori. Va fi o partidă între două formaţii în formă în acest final de campionat. Nu va fi un meci închis. Referitor la suporteri, nu suntem de acord că se joacă în Bucureşti, dar suntem conştienţi că ne aflăm în faţa unui moment unic. Ştim că fanii lui Dinamo fac o atmosferă fantastică, dar suntem pregătiţi să facem faţă presiunii. E păcat că cele două formaţii nu pot juca în cupele europene din cauza situaţie financiare, însă miza câştigării Cupei rămâne la fel de importantă”, a încheiat fostul dinamovist Traian Marc.