Elevii lui Costel Gâlcă şi-au făcut singuri viaţa grea, ratând din nou o sumedenie de ocazii. Chipciu a fost „campion” la acest capitol. După ce Gâlcă a pus piciorul în prag şi l-a trimis acasă pe Bourceanu, „mărul stricat” din vestiar, atitudinea steliştilor s-a schimbat radical faţă de bătaia de joc din ultimele partide. N-a fost însă îndeajuns, fiindcă bucureştenii au ratat enorm. Iar pe final erau cât pe ce să plătească. Tamaş l-a călcat clar în careu pe Ştefănescu, dar arbitrul n-a dictat nimic, iar Popadiuc a ratat o mare ocazie în minutul 90.
În final, arbitrul Bîrsan a avut „momentul lui de glorie”, după ce a stat vreo cinci minute să se gândească dacă trebuie să-l elimine sau nu pe Markovic.
…..
Min. 90+7: Final de meci.
Min. 90+6: Ultima schimbare la oaspeţi: a ieşit Adi Popa, a intrat N. Stanciu.
Min. 90+1: Circ cu arbitrul Bîrsan. Acesta i-a dat un galben lui Markovic şi l-a eliminat. Însă, la intervenţia tuşierului, Bîrsan s-a sucit, fiindcă tuşierul i-a transmis că el ceruse întreruperea meciului şi, de aceea, Markovic a pus mâna pe minge. După câteva minute de parlamentări, Markovic a fost eliminat şi a lovit cu piciorul tot ce a întâlnit în cale. Tot acest circ a durat 4 minute.
Min. 90: Adi Popa a centrat foarte bine, dar Papp a reluat cu capul fix pe direcţia lui Calancea. Arlauskis a avut mari emoţii la faza următoare, şutul lui Popadiuc trecând puţin pe lângă poarta sa.
Min. 89: Gabi Iancu a executat foarte bine o lovitură liberă, dar mingea a trecut puţin peste poarta lui Calancea.
Min. 85: A doua modificare la oaspeţi: a ieşit Chipciu, a intrat Ţucudean.
Min. 84: Tamaş l-a călcat în careu pe Ştefănescu, dar arbitrul n-a dictat nimic!
Min. 78: Breeveld a centrat, dar Ichim a deviat în ultimul moment în corner.
Min. 76: Contraatac în superioritate numerică al steliştilor, dar Cristi Tănase i-a centrat fix în braţe portarului Calancea!
Min. 75: Mare ocazie şi pentru gazde. Varela a respins în corner un şut al lui Wellyson.
Min. 74: Încă o mare ocazie irosită de Chipciu. Calancea i-a respins o minge fix pe frunte, dar stelistul n-a nimerit poarta din apropiere!
Min. 70: Ultima modificare la gazde: a ieşit Kneif, a intrat Chitoşcă.
Min. 69: Calancea a fost avertizat pentru proteste.
Min. 66: Al. Ichim a fost avertizat.
Min. 60: Prima schimbare şi la oaspeţi: a părăsit terenul Raul Rusescu şi a fost introdus Gabi Iancu.
Min. 59: Popadiuc a văzut „galben” după ce l-a blocat pe Arlauskis.
Min. 56: Adi Popa l-a deschis pe Chipciu, care era singur singurel cu Calancea, dar a greşit preluarea şi s-a împiedicat! Mare oprtunitate pentru oaspeţi.
Min. 55: A doua modificare la gazde: a ieşit Gheorghiu, a intrat Vlad Achim.
Min. 54: Steaua are o nouă mare ocazie: mingea s-a plimbat de colo colo prin careul gazdelor. Până la urmă, Chipciu a tras un şut sănătos, dar Calancea a respins. Apoi, Papp l-a faultat dur pe Slavickas şi a fost avertizat.
Min. 46: A început partea secundă. La prima fază a gazdelor, Markovic a executat o lovitură liberă, iar Wellyson, singur – singurel la 6 metri, a reluat cu capul exact în braţele lui Arlauskis.
Min. 45+1: Pauză.
Min. 45: Ocazie uriaşă pentru Steaua: Tănase, execelent lansat de Chipciu, a pătruns bine în banda stângă şi a centrat în faţa porţii, dar Rusescu n-a reuşit s-o devieze în poartă.
Min. 42: Valentin Balint a tras puţin peste poartă dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri.
Min. 33: Chipciu a scăpat într-o zonă bună, dar nici nu i-a pasat lui Rusescu, aflat în poziţie bună, nici n-a tras când ar fi trebuit şi a fost blocat de Gorea. La Piatra Neamţ nu mai ninge.
Min. 31: Markovic a fost avertizat cu „galben”, după un conflict cu Varela.
Min. 28: Prima modificare la gazde: a ieşit croatul Buden, a intrat Gorea.
Min. 24: Arbitrul Marcel Bîrsan l-a iertat pe Breeveld de un avertisment după o intervenţie dură asupra lui Balint.
Min. 21: Adi Popa a pătruns în careu, dar a tras lamentabil cu piciorul stâng.
Min. 16: GOOOL STEAUA: Rusescu a profitat de o deviere nefericită a unui fundaş nemţean şi a şutat de la marginea careului, mingea trecând printre picioarele portarului. A fost primul gol în actualul campionat pentru Rusescu!
Min. 11: Arlauskis a intervenit execepţional la o lovitură de cap expediată de Gheorghiu.
Min. 8: Steaua a marcat prin Chipciu, dar golul a fost anulat pentru fault în atac comis asupra portarului Calancea. Terenul este aproape impracticabil şi afectează vizibil calitatea partidei.
Min. 1: Meciul a început. La Piatra Neamţ ninge în continuare. Cristi „Dodel” Tănase a câştigat tragerea la sorţi pentru alegerea terenului, dar n-a fost în stare să ia o decizie singur şi l-a strigat pe Arlauskis ca să-l întrebe din ce parte să înceapă jocul. Singurul jucător care poartă tricou cu mânecă scurtă şi nu pare deloc deranjat de vreme este Tamaş, braşoveanul din apărarea Stelei.
UPDATE 19.29: Terenul a fost deszăpezit în timp-record, cu ajutorul multor spectatori, dar suprafaţa de joc este foarte grea. Startul meciului va fi întârziat cu 15 minute.
….
CEAHLĂUL – STEAUA 0-1 (0-1)
Marcatori: Rusescu (16)
CEAHLĂUL: Calancea – Markovic, Buden, Al. Ichim, Slavickas – Gheorghiu, Wellyson, Kneif – Popadiuc, V. Balint, A. Ştefănescu. Antrenor: Ze Maria
Rezerve: Jovic – Gorea, Cârjan, V. Achim, Nagy, Chitoşcă, Chirielietti
STEAUA: Arlauskis – Papp, Tamaş, Varela, Guilherme – Prepeliţă, Breeveld – Adi. Popa, Chipciu, Cr. Tănase – Rusescu. Antrenor: Costel Gâlcă
Rezerve: Fl. Niţă – L. Filip, G. Iancu, N. Stanciu, Toşca, I. Neagu, Ţucudean
Arbitri: Bîrsan Marcel (Bucureşti) – Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), Bobe Ionuţ Marius (Videle); Botescu Dan Grigore (Bucureşti).
….
UPDATE 17.22: Gelu Crăcană, ofiţerul de presă de la Ceahlăul, a postat două imagini cu stadionul „Borzogheanu” înzăpezit. Iarna nu s-a dat dusă nici din Piatra Neamţ, iar steliştii vor avea un adversar în plus, terenul foarte dificial.
UPDATE 14.00: Helmut Duckadam, preşedintele de imagine al Stelei, a dat de pământ cu Bourceanu: „E decizia lui, a staff-ului. Gâlcă ştie ce a făcut. Bourceanu e un fost căpitan, oricum pleca din vară şi trebuie să folosim jucători pe care-i vom avea şi din vară încolo. Atitudinea lui Bourceanu faţă de Steaua trebuia să fie alta”, a spus „Eroul de la Sevilla” la Dolce Sport.
….
Steaua stă pe un butoi cu pulbere. Înaintea meciului de diseară cu Ceahlăul, din etapa a 22-a din Liga 1 la fotbal (Look Plus, Dolce Sport, Digi Sport), Gâlcă a decis să pună piciorul în prag şi să dea afară din lot doi jucători importanţi: Alexandru Bourceanu şi Cornel Râpă.
Cei doi au fost trimişi înapoi la Bucureşti, iar în locul lor în lot au fost incluşi Nicandro Breeveld şi Rareş Enceanu. Motivele acestui război intern nu sunt greu de intuit. Bourceanu este bănuit că este liderul „sabotorilor” din vestiar care vor să-i facă loc mai repede din nou în Ghencea lui Laurenţiu Reghecampf.
Bourceanu, fostul căpitan al „roş-albaştrilor” în mandatul lui Reghecampf, a declarat public recent că regretă că s-a întors în Ghencea, fiindcă nu este jucat suficient de către Costel Gâlcă. Gălăţeanul a avut prestaţii mediocre, iar ultima „realizare” a fost contribuţia decisivă la ultimul gol al celor de la Pandurii, când l-a pus pe Nistor pe contraatac, iar acesta a scos penalty-ul transformat de Eric.
Râpă, deşi este cel mai titrat fotbalist din lotul „militarilor”, a fost „praf” tot sezonul, dar, la fel ca şi Bourceanu, a cerut în gura mare o explicaţie despre motivul pentru care este folosit atât de puţin.
Echipele probabile
CEAHLĂUL: Calancea – Markovic, Al. Ilchim, Gorea, Slavikas – Wellysson, Ad. Gheorghiu, Knife – Popadiuc, Cârjan, Ştefănescu. Antrenor: Ze Maria
STEAUA: Arlauskis – Papp, Tamaş, Varela, Toşca – Prepeliţă, L. Filip – Ad. Popa, Chipciu, Cr. Tănase – Ţucudean. Antrenor: Costel Gâlcă
Arbitri: Bîrsan Marcel (Bucureşti) – Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), Bobe Ionuţ Marius (Videle); Botescu Dan Grigore (Bucureşti).