«Ceauşescu s-a aplecat să mă pupe»

Sălile de sport din mai toate colţurile lumii – unde s-a prins în încleştări bărbăteşti – i-au fost casă. A crescut cu tribuna care l-a respectat, dincolo de care a învăţat să privească, şi a respirat întotdeauna aerul învingătorului, încărcat de acordurile imnului naţional. Acum, între două competiţii pe care le priveşte prin ochii arbitrului, Gheorghe Berceanu, de 59 de ani, se hrăneşte cu parfumul amintirilor în care însuşi Nicolae Ceauşescu, dictatorul, şi el un personaj scund, a coborât la înălţimea de 1,50 m a luptătorului pentru a săruta un campion.

Pe nea Grigore, aşa cum îi spun apropiaţii, l-am întâlnit la Piteşti, la un concurs naţional de lupte libere şi greco-romane. Agăţat de un colţ de masă, la marginea saltelelor, fostul luptător urmărea încordat fiecare mişcare, fiecare procedeu al puştilor care îşi măsurau forţele, pentru o medalie de campion. Dar şi pentru un loc la “europenele” de anul acesta. “De aici ne luam «marfa» pentru «afară». Parcă ieri eram ca ei, taică… Dar timpul a fugit şi m-a lăsat p-aci”, îmi spune hâtru olteanul, în timp ce ochii nu i se dezlipesc de la meciul pe care îl arbitrează. “Dacă îţi spun că am plecat de-acasă, din Târna de Dolj, să fac fotbal, nu mă crezi… Noroc că nu m-au primit ăia de la Electroputere, unde cică aveam şi eu o pilă prin frate-miu, că eram prea mic de înălţime, că altfel nu mai ajungeam să câştig ca luptător tot ce-şi poate dori un sportiv… Mondiale, europene, olimpice, naţionale, săteşti… Între 1967 şi 1975 nu m-a bătut nimeni. Abia în 75 am pierdut primul meci, la Mondiale, în finală, dar m-au furat ruşii de m-au rupt. Şi am mai cedat o dată, în 76, la Montreal, tot într-o finală”, îşi aminteşte fostul luptător.

I-a făcut cadou o Skoda

Nici acum, după mai bine de trei decenii, “uriaşul” nu a uitat cum l-a primit Ceauşescu atunci când s-a întors, cu argintul de gât, de la Montreal. Pentru prima oară în viaţa lui, nea Grigore dădea ochii cu Ceauşescu şi urma să primească de la dictator o maşină. “Pentru locul doi, mi-a dat o Skoda şi o medalie, ceva cu onoare în sport… Ceauşescu era şi el mic, dar s-a aplecat mult să mă pupe când mi-a venit rândul la strâns mâna. Eu am doar 1,50 m, ce era să fac, să sar la pupat? Atunci, Nadia a luat Dacia, că a venit cu aurul olimpic, iar la locul 3 s-a dus un Trabant”, povesteşte “gigantul” de un metru şi jumătate, o adevărată legendă vie a luptelor.

Primarul Poteraş e iar şeful luptătorilor români

Încă patru ani, primarul sectorului 6, Cristian Poteraş (foto), va sta în fotoliul de şef al Federaţiei Române de Lupte. Edilul, şi el fost luptător, este la al doilea mandat în fruntea celor care practică unul dintre cele mai vechi sporturi din lume după ce, zilele trecute, a fost reales. Biroul federal pe care Poteraş se bazează în tentativa de a da o gură de oxigen luptelor libere şi greco-romane este format din şase membri şi doi vicepreşedinţi.

«O să înfiinţăm Cupa Satelor la trântă»

Proaspăt “uns” în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pârcălabu – un prosper om de afaceri care, printre altele, deţine firma de pază şi protecţie “Drumeţul Guard” – vrea să scoată luptele din anonimat. “Acum nu prea se mai ştie de noi şi e păcat pentru copiii care vin din urmă. Cu ajutorul unor foşti luptători care stau bine din punct de vedere financiar o să aducem bani mulţi luptelor. O să sponsorizăm sportivii de valoare, o să înfiinţăm centre de pregătire şi chiar o să aducem antrenori străini, chiar dacă va trebui să băgăm mai adânc mâna în buzunar. Până una-alta, o să înfiinţăm Cupa Satelor la trântă, o competiţie de unde o să ne luăm «materia primă» . Trebuie doar să lăsăm la o parte rivalităţile şi să ne susţinem unii pe alţii. Printre primii care au înţeles asta este comandantul clubului Steaua, George Boroi”, ne-a dezvăluit “vicele”.

Urmărește-ne pe Google News