Partida Olympique Lyon – Steaua, care va avea loc maine, de la ora 21.45, pe stadionul Gerland, in ultima etapa a grupei E a Ligii Campionilor, va fi condusa de o brigada de arbitri din Slovenia, avandu-l la centru pe Darko Ceferin. Ceferin, in varsta de 38 de ani si arbitru international din anul 2000, a oficiat la 2 noiembrie meciul Dinamo – Besiktas Istanbul, scor 2-1, din grupa B a Cupei UEFA. Ceferin a arbitrat si partida Rapid – PSG, din 26 septembrie 2001, intrerupta din cauza unei pene de curent.