Marius Mitrache, Gabi Imre, Ilarion Grigorici, Răzvan Tică, Iulian Jumuga, Cătălin Trifan, Augustin Jumuga şi Alin Grădinaru vor face demonstraţii în fiecare dintre cele două zile, urmând să se întreacă în tandem de două, trei şi şase maşini pe circuitul amenajat la Romexpo.
Unul dintre cele mai spectaculoase momente va fi oferit de tandemul “tată-fiu”, Augustin Jumuga şi Iulian Jumuga, primul la volanul unui cap de tir, iar al doilea al unei maşini de drift, ajutaţi de cel mai tânăr pilot al Romanian Drift Community, Alin Grădinaru (16 ani), locul 8 la ultimul Grand Prix organizat la Bucureşti, dar care în cadrul demonstraţiei va conduce o motocicletă.
“De asemenea am decis să le oferim şi o surpriză spectatorilor prezenţi la eveniment, astfel că aceştia vor putea beneficia şi de sesiuni de taxi drift, urmând să simtă adrenalina oferită de o maşină de drift chiar din dreapta şoferului. Show-ul de drift va putea fi urmărit în direct şi pe rodrift.ro”, a declarat managerul Romanian Drift Community, Răzvan Mateescu.
Tot în cadrul ATBS 2015 va avea loc şi o expoziţie de Tuning Auto, acolo unde vor exista următoarele categorii de jurizare: Best Exterior, Best Custom Exterior, Best Rims, Best Stance, Best Paint, Best Engine, Best Interior, Best Autohton, Best Clasic, Best OEM Plus, Best Car of the Show.
Cel mai mare eveniment de automotive din România, Auto Total Business Show 2015, va avea loc în perioada 6-7 iunie la Romexpo. Accesul publicului se face între orele 10:00 şi 18:00, iar preţul unui bilet este de 20 de lei.