Cel mai abuzat fotbalist din Anglia! Un irlandez e insultat și amenințat cu moartea pentru convingerile sale de mai bine de 10 ani

James McClean are 34 de ani și este un nume important pentru fotbalul irlandez. Nu un jucător rafinat, ci un luptător, genul care oferă totul pentru echipă. O extremă cu excelente calități fizice și un șut bombă cu piciorul stâng. Stângul e forța sa.

Primul nord-irlandez cu 100 de selecții la naționala Irlandei

19 iunie 2023 a fost ziua lui. Nu de naștere, ci de sărbătoare. A jucat al 100-lea meci pentru naționala Irlandei, 3-0 cu Gibraltar, în preliminariile Euro 2024. Doar șapte irlandezi au realizat această performanță în istorie și numai unul născut în Irlanda de Nord, la Derry. El!

Înaintea partidei, selecționerul Stephen Kenny i-a oferit banderola de căpitan, a șaptea oară, colegii și antrenorii primindu-l pe teren cu „gardă de onoare”. I-a avut alături, pe Aviva Stadium din Dublin, pe cei dragi, familia. Pe Erin, soția sa, și cei patru copii ai lor, un băiat, James jr., și trei fete, Allie May, Willow Ivy și Mia Rose, ultima încă bebeluș. Cei mai mari au cântat imnul în fața unui tată fericit, liderul Irlandei și la selecția-centenar.

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Chiar președintele țării, Michael Daniel Higgins, l-a premiat pe gazon. I-a dăruit o șapcă specială, cu fir auriu și emblema verzilor, cea cu trifoiul. Pe cozoroc scria James McClean 100 caps.

„Toate clipele au fost de neuitat”

„Și dacă ar fi jucat la Real Madrid, verdele Irlandei ar fi însemnat întotdeauna mai mult pentru James”, l-a descris Tony ODoherty, fost fotbalist și manager la Derry City, în Irish Mirror.

Întrebat la conferință care a fost momentul de neuitat la națională, poate debutul, poate participarea la Euro 2012 și 2016, McClean a răspuns: „Toate clipele au fost de neuitat, pentru că am reprezentat Irlanda. Numai o dată dacă aș fi reușit și ar fi fost special. Nu am ascuns niciodată mândria de a fi irlandez. Să am șansa de a juca pentru această țară, iată marea mea bucurie!”.

De-a lungul carierei, nu a purtat tricoul unor cluburi mari, însă calitatea sa a fost recunoscută. În 2012, a devenit cel mai valoros tânăr al lui Sunderland. În 2015 și 2023, a fost ales numărul 1 la Wigan. La fel, în 2020, la Stoke City.

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

„Eu, un catolic din Derry, nu m-am simțit acasă”

Și totuși, deși foarte bun, atacantul trăiește un coșmar în Anglia. Un coșmar care nu mai încetează de peste un deceniu. E jucătorul cel mai abuzat din Insulă, ținta, victima sectarismului pe toate stadioanele, inclusiv pe cele ale propriilor echipe. Povestea suferinței sale a fost spusă de The Athletic. Încă o dată, dar mult mai apăsat. Un semnal de alarmă.

Născut la Derry, catolic, a vrut mereu ca Irlanda de Nord să se rupă de Marea Britanie și să formeze o singură țară cu Irlanda. Nu se simțea britanic, ci irlandez.

După trei ani la Derry City, s-a transferat la Sunderland în 2011, pentru 350.000 de lire sterline, și începutul a fost liniștit. Nici faptul că a ales naționala mare a Irlandei, deși evoluase la selecționatele de juniori nord-irlandeze, nu a tulburat prea mult apele. Convocat însă în lotul pentru Euro 2012, a declarat: „Eu, un catolic din Derry, nu am simțit niciodată că aparțin de Irlanda de Nord, mi-a fost foarte greu să ascult imnul britanic și să văd toate acele steaguri. Nu m-am simțit acasă, nu am fost parte din această uniune, mai ales unul ca mine, crescut unde am crescut”.

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

„Duminica însângerată”. 14 civili omorâți de soldați!

A crescut într-un loc autodeclarat Free Derry, Derry Liber, o zonă autonomă a naționaliștilor irlandezi care a existat în perioada 1969-1972, în timpul „The Troubles” (conflict etnic ce a durat trei decenii în Irlanda de Nord, până în 1998, soldat cu aproape 2.000 de victime printre civili).

Etnicii irlandezi, catolici, minoritari, cereau încetarea discriminării de către guvernul protestant-unionist, protestau împotriva brutalității poliției și a sectarismului. Derry rămâne în istorie și pentru „Bloody Sunday” („Duminica însângerată”) sau „Masacrul din Bogside”, 30 ianuarie 1972 fiind ziua în care soldații britanici au împușcat 26 de civili neînarmați aflați într-un marș de protest în Bogside, Derry. 14 victime au murit. Și James McClean a aflat tot, chiar dacă s-a născut 17 ani mai târziu.

A refuzat tricoul cu mac roșu în piept

Declarația sa contra Marii Britanii a aprins spiritele în Anglia și în Irlanda de Nord. Ce s-a întâmplat după aceea le-a încins, transformându-le într-un incendiu amenințător, foarte periculos pentru el.
În același an, 2012, pe 10 noiembrie, cu o zi înainte de Remembrance Day (11 noiembrie e „Ziua Comemorării” britanicilor care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial), McClean a avut meci cu Sunderland pe terenul lui Everton și tuturor jucătorilor li s-au dat tricouri cu un mac roșu (simbol în memoria victimelor, dar și al susținerii Forțelor Armate) pe piept. El nu a acceptat.

După doi ani, când se mutase la Wigan, James a explicat gestul de a respinge macul roșu într-o scrisoare trimisă președintelui clubului său, Dave Whelan: „Dacă acest mac roșu ar fi fost doar simbolul sufletelor pierdute în războaiele mondiale, l-aș fi purtat. Însă e folosit și pentru amintirea victimelor din alte conflicte, și după 1945, iar acest lucru e începutul problemelor mele. Pentru oamenii din nordul Irlandei, ca mine, mai ales cei din Derry, scena masacrului din 1972, macul roșu are altă însemnătate. Fiecare persoană trăiește în umbra uneia dintre cele mai întunecate zile ale istoriei Irlandei. La fel și cei născuți decenii mai târziu, e parte din ființa noastră, suntem inoculați de la naștere. Să port acel mac roșu ar fi o lipsă de respect față de nevinovații uciși în The Troubles, mai ales în Bloody Sunday”.

„Bastard fenian murdar”

Explicația nu a avut efect. Pe toate stadioanele pe care juca McClean, inclusiv pe arenele propriilor sale formații, de către fanii lor, era insultat, asaltat cu peturi de apă, cu pahare de bere și cu alte obiecte, orice putea fi „proiectil”. I se striga „bastard fenian murdar” (fenian, adept al unei organizații evoluționare irlandeze create în 1858, ce lupta pentru eliberarea de sub ocupația britanică) sau „gunoi irlandez nenorocit” ori „dispari, mizerie irlandeză” sau „f… Papa, f… IRA”. IRA fiind Armata Republicană Irlandeză.

Și aceste agresiuni verbale nu au încetat nici astăzi. El urlă la ei de pe teren, își trage șortul în sus, pentru a le arăta tatuajul de pe coapsa stângă – „Intri acum în Free Derry”, cu steagul verde-alb-portocaliu al Irlandei -, apoi se duce direct la arbitru. Care îi cere să continue jocul.

Imagini cu gloanțe: „Meriți să fii ucis!”

Potrivit The Athletic, federația engleză a declanșat doar trei anchete după ce McClean a fost insultat. În aprilie 2023, după incidentele de la Blackpool, trei ani mai devreme, când clubul Barnsley a fost amendat cu 20.000 de lire, și în 2015, Kirk Broadfoot (atunci apărătorul lui Rotherham United) fiind suspendat 10 meciuri pentru „cuvinte și expresii jignitoare, abuzive”. Dar, în peste zece ani, au fost nenumărate atacuri împotriva lui. Și nu doar atât.

Nu numai insulte, ci și amenințări. Amenințări cu moartea. Încă din 2012, de la primul refuz de a îmbrăca tricoul cu macul roșu. Și suporterii lui Sunderland, ai echipei sale, i-au trimis asemenea mesaje oribile.
Printre acele mesaje, mai multe imagini cu gloanțe într-un plic. Pe ele scria „Meriți să fii ucis!”. Cel care pusese acel plic la poștă era Cody Lachey, fost soldat în vârstă de 29 de ani ajuns ulterior la închisoare pentru un asasinat legat de crima organizată. Acesta se descria drept „un fascist mândru” și prezenta „Bloody Sunday” drept „una dintre zilele mărețe ale istoriei armatei britanice”.

Mesajul înfiorător trimis de un adolescent

În 2021, internaționalul irlandez a scos la lumină mai multe mesaje găsite de fratele lui mai mic, Patrick, care juca la Glentoran, în campionatul nord-irlandez. Într-unul, cel care le trimisese spunea că speră ca „familia McClean să piară într-o casă în flăcări”. În alt mesaj, tot el scria: „Nu. Aș vrea ca James să fie cuprins de foc în timp ce copiii lui legați pe scaune își privesc împuțitul de tată fenian răzvrătit arzând până la cenușă”. Vinovat era un adolescent, ceea ce l-a înfuriat pe jucător: „Ce ne facem? Acest băiat are 13 sau 14 ani. De unde atâta ură la vârsta lui?”.

Erin, soția lui McClean, s-a plâns: „Nu e o zi în care să nu fim amenințați sau să ni se ceară să dispărem din Anglia. S-a urlat la noi, am fost scuipați. Serile noastre afară au fost distruse de oameni care aveau ceva cu el. Am devenit imuni la abuzuri. Dar nu acceptăm să ne amenințe copiii, viețile lor, casa noastră”.

A răspuns la atacuri cu o cagulă pe cap în stil IRA

Mulți îi reproșează lui McClean că a răspuns la provocări cu alte provocări. I-a numit cândva pe fanii lui Stoke City „oameni din peșteri needucați”, s-a întors cu spatele la steagul Marii Britanii când era cu West Bromwich într-un turneu în Statele Unite, în 2015, s-a pozat cu o cagulă pe cap în stilul IRA și a postat pe Instagram în timp ce le ținea copiilor săi „o lecție de istorie” (Stoke l-a amendat atunci cu salariul pe două săptămâni).

„I-am zis lui James că, uneori, el nu se ajută, făcându-și mai mult rău”, a declarat David Meyler, fost coleg la Sunderland și la naționala Irlandei, pentru The Athletic. „Dar, în același timp, îl înțeleg, văzând nivelul de abuz la care e supus, dincolo de orice închipuire. Și, de atâta vreme, totul e ascuns sub preș. Nicio autoritate nu i-a luat apărarea. Ca prieten, mi-ar fi plăcut să-l sprijin mai mult, să ies public și să urlu: E inacceptabil. Totul trebuie oprit”.

„Sunt un irlandez alb. Nu sunt printre subiectele importante în Anglia”

În vara lui 2019, McClean acuza federația engleză și Kick It Out, organizația care luptă împotriva discriminării, de nepăsare față de problemele cu care se confruntă. „Nimic nu va fi făcut niciodată. Sunt un irlandez alb. Nu sunt printre subiectele importante în Anglia”, afirma el atunci la Dublin, într-o conferință de presă. „Se vorbește mult despre rasism, nimic despre sectarism”.

„James ne-a acuzat în mod public și are dreptate”, a răspuns Troy Townsend, de la Kick It Out. „Am discutat cu el. Se simte abandonat. Fotbalul a ignorat abuzurile îndurate de el. Mi-a arătat unele dintre mesajele primite. Îngrozitoare. Cât îi afectează familia, copiii!”. Pentru Townsend, „când un jucător de culoare e abuzat, oamenii se ridică și au dreptate. Dar când e James McClean abuzat, toți se uită în altă parte. Ca și cum acelorași oameni le-ar fi frică să vorbească sau nu vor sau nu știu ce să facă ori pur și simplu nu înțeleg”. Situația nu s-a schimbat însă deloc. Și James McClean continuă să sufere. Un irlandez amenințat în Anglia. În fiecare clipă, la fiecare pas.

Nu instig la război, nu sunt nici terorist, nici antibritanic, nimic din ce am fost acuzat de-a lungul timpului. Sunt un tip pașnic. Cred că toți oamenii ar trebui să trăiască în liniște unii lângă alții, indiferent de convingerile religioase sau politice. Eu le respect, dar cer ca și convingerile mele să fie respectate.

James McClean, internațional irlandez de la Wigan:

Urmărește-ne pe Google News