Născut în Ghana, din parinți liberieni, Davies a ajuns la 5 ani în Canada, unde a locuit, inițial, într-o tabără de refugiați, împreună cu familia.

A fugit din calea războiului civil din Liberia

Familia Davies a ajuns pe continentul nord american, după ce în Liberia a izbucnit razboiul civil.

Davies a început fotbalul la Edmonton, însă Vancouver Whitecaps l-a remarcat și l-a transferat.

Acolo, Alphonso s-a întâlnit cu Nicolas Apostol, copilul unor români plecați în Canada în 1990, iar cei doi s-au împrietenit la cataramă.

Cris Apostol: ”Era de-ai casei”

„Au crescut împreună de mici, aici la Vancouver, la echipa locală și la naționalele de juniori ale Canadei. Alphonso e super baiat. Înainte să plece la Bayern, a venit de multe ori și la noi în casă, îl consideram de-ai casei. Se simțea bine”, a povestit Cris Apostol, tatăl lui Nicolas, pentru Ziare.com

Chiar mă bucur foarte mult pentru el că a ajuns departe. Merita, are o viteză fantastică de când îl știu eu. De mic a avut un potențial uriaș. El și fiul meu vorbesc mereu, țin legătura, sunt buni prieteni. Din ce mi-a spus fiul meu, a rămas tot la fel de modest, cu capul pe umeri.

Cris Apostol:

Bayern a plătit pentru el 15.000.000 $

Cu toate că la Vancouver juca atacant lateral sau mijlocaș de creație, Bayern, care a plătit 15.000.000 de dolari pentru el anul trecut, l-a transformat într-unul dintre cei mai buni fundași stânga din lume.

17 meciuri și 5 goluri are Davies pentru naționala Canadei

 
 

Urmărește-ne pe Google News