În minutul 60, MBaye Niang a intrat pe teren și, câteva secunde mai târziu, a reușit să se bucure de gol.
Atacantul lui Torino, care tocmai se refăcuse după îngrijiri medicale, a primit încuvințarea arbitrului Nawaf Shukralla (Bahrain) de a reveni pe gazon. A apărut pe teren, iar polonezii s-au pierdut complet. Mingea aflată 10 metri în terenul africanilor a fost trimisă spre propria poartă de Grzegorz Krychowiak, iar Jan Bednarek nu l-a observat pe Niang, care venea ca o locomotivă din dreapta. Africanul a preluat, l-a driblat pe portar și a marcat în poarta goală.
Au existat multe controverse cu privire la faptul dacă golul a fost marcat corect., însă toți arbitrii au spus la unison că nu e nimic neregulamentar, ci doar că neatenția leșilor s-a plătit!
Selecţionerul polonez Adam Nawalka, decepţionat de turnura pe care a luat-o meciul cu Senegalul, a recunoscut că echipa sa a ”dus lipsă de calitate” în meciul pierdut cu 1-2 în faţa africanilor, marţi, pe stadionul Spartak din Moscova, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.
„Am avut o strategie, dar nu am reuşit să respectăm planul, să-l punem în practică. Au fost multe elemente deloc satisfăcătoare în acest meci. Nu ne-am folosit bine liderii, ne-a lipsit dinamismul. Prima repriză a fost mai slabă decât a doua. Am jucat mai bine după pauză, dar nu a fost suficient. Nu am reuşit să înscriem un al doilea gol, ori la Cupa Mondială, dacă vrei un rezultat mai bun, trebuie să joci bine”, a spus selecţionerul. „Să iei două goluri din cauza unor greşeli din partea noastră este ceva care ne nemulţumeşte total. Vom pregăti meciul viitor cu o analiză aprofundată a acestei partide. Echipa mea are o mare rezistenţă fizică, care ne va permite să jucăm cu determinare contra Columbiei. Echipa se va revigora şi jucătorii vor avea o atitudine pozitivă”, a adăugat Adam Nawalka.