”Era de așteptat ca Tamaș să fie dat afară de la Steaua. El are viața lui, nu se întersectează cu cea a antrenorilor! Are suflet bun cât e treaz. Apoi, nu te mai înțelegi cu el… Și mai este ceva. Pe ăștia apropiați de vârstă nu poți să-i conduci. Au fost colegi la națională, se știu bine, e greu de luat o decizie, când greșește. Așa a gândit și Rădoi. Tamaș nu are leac, fiindcă nu are voință. Și mai este și căpos. Ce este aia, că nu pot să mă trezesc? Nu există astfel de scuze, că mi-a crescut un furuncul în fund, că nu mi-a sunat ceasul Și mai este ceva, care cred că a contat. Tamaș nu era de-al lui. E dinamovist, iar Rădoi știe asta!”, susține David, făcând trimitere și la cazul Țucudean, tras și el pe linie moartă.

CONSTANTIN DAVID

CONSTANTIN DAVID FOTO: Arhiva EVZ

Care este soluția văzută de fostul fotbalist, acum pensionar? ”Tamaș trebuie trimis la dezalcoolizare o săptămână, două, cu medicamente… Apoi, îl izolezi undeva, la munte, unde nu poate găsit băutură. Este ca un drogat, dar poate scăpa de dependență. Nu se poate compara cazul lui cu el al lui Dumitrache. «Mopsul» a fost părăsit de soție, avea probleme în familie, iar în ultimii ani din viață a trăit cu mama unui fost junior de la Dinamo!”.

Cum era înainte? ”Mureau părinți, rude, dar jucătorii veneau la antrenament. Eu nu am întârziat niciodată, nu mai spun să lipsesc. Veneai, te băgai sub duș și începeai treaba! Sau spuneai că ai întindere și nu te poți antrena. Dar nu lipseai, nici măcar nu întârziai la antrenament. Care erau pedepsele atunci? Ți se mai tăia 10% din indemnizație sau poate că, uneori, erai trimis la profesională… Pe vremuri, jucătorii erau semiprofesioniști, erau plătiți și de cluburi, dar aveau și un loc de muncă. Noi, cei de la Dinamo, lucram la Miliție. Iar ca să te pedepsească, clubul te trimitea la cusut dosare, că nu te puneau să iei decizii la Poliție, să te joci cu viețile oamenilor”, povestește David, de patru ori campion cu Dinamo (coleg de generație cu frații Nunweiller, Ion Pârcalab și Constantin Frățilă), cel care are pe cartea de vizită titulatura de „academician profesor doctor în știinte alcoolice”.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

„Eu sunt cel mai mare bețiv din istoria clubului Dinamo! Fac parte din «brigada» Alexandru Vasile-Piți Varga-Țârcovnicu. Toți – foști jucători de echipa națională. Ăștia au murit, doar eu mai trăiesc. Ei au băut numai tărie. Asta i-a doborât. Eu am băut doar vin și bere”, se prezintă David.

„Beau de la 14 ani, de când eram la juniorii Progresului, unde antrenor era Cornel Drăgușin. De-atunci și până acum, n-am făcut nicio pauză! De băutura trebuie să te apuci de tânăr. Unii s-au apucat prea târziu, de-aia se amețesc repede! Pe Tamaș îl bag sub masă”, mai povestește acesta.

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Cornel Dinu, administrator delegat la Dinamo, îl cunoaște bine pe Gabi Tamaș, care tocmai a fost dat afară de la Steaua, după ce a uitat să vină la un antrenament.

„Rădoi a fost un om de sacrificiu, cu determinare mare, devotat mereu echipei și e un tip foarte clar. Ei se cunosc foarte bine, au fost și colegi.

Dacă Rădoi i-a spus că la prima chestie pe care o face și pe care știm că a mai făcut-o, își strâng mâinile și își iau la revedere, atunci totul e clar. Nu are nici o scuză Tamaș.

El e un caz medical și durează de mult timp. La 17 ani era un copil, nu se anticipa acest viitor al lui, care s-a amplificat după ce a văzut în Anglia.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Ăsta e poporul britanic, se termină meciul, toată lumea e la pub. Povestea Dan Petrescu când era la Chelsea, dacă jucau cu United sau Liverpool și veneau în Londra, până acolo se bea bere și șampanie, când coborau în fața stadionului, un sfert de echipă vomita.

Este păcat pentru un om de o așa calitate să ajungă un caz medical. Este un jucător care mai are calități. Mai poate să joace și poate la fel de ușor să devină o dramă socială dacă va continua așa”, a zis Cornel Dinu, la postul Dolce.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI