Cel mai mare ciclist din istoria Franței, Bernard Hinault, interviu pentru Libertatea: „Nu încetați să vă mișcați! Nu există vârstă pentru a începe sportul!”

Cum ar fi să ajungi la ușa idolului din copilărie, să suni la sonerie și să-ți răspundă chiar el? Visurile devin aievea, uneori. Cu ajutorul unui insider, fiul Alex, proprietarul unui magazin de biciclete în Saint-Malo, renumitul port de la Marea Mânecii din departamentului breton Ille-et-Vilaine, am reușit.

În loc de Chauteaubriand sau Pierre Vaillant, la Hinault în bătătură

Nu căutam descendenții lui François-René de Chateaubriand, părintele romantismului francez care se odihnește pe insula Grande Be, nici măcar pe miticul Pierre Vaillant, personajul-fantomă al lui Radu Tudoran, din „Toate pânzele sus”, ci pe Bernard Hinault, considerat cel mai mare ciclist francez al tuturor timpurilor.

Victorios în 10 mari Tururi, dintre care jumătate au fost triumfuri în cel al Franței, „Bursucul”, după cum a fost poreclit, s-a retras în liniștea fermei sale din Calorguen, o așezare într-un peisaj și idilic, să-și muncească pământul și să-și crească nepoții.

Urmează povestea întâlnirii cu un personaj legendar, ultimul francez care a învins în Le Tour, acum 36 de ani.

Ce legătură există între „Petrol și Gaze” și familia Hinault

Alex Hinault, fiul cu magazinul de biciclete și cu soție chimistă, care a vizitat România și Ploieștiul, cu ocazia unui schimb de experiență între Universitatea din Brest și Institutul de Petrol și Gaze, l-a sunat și l-a asigurat pe părintele său că „te vizitează niște oameni care știu aproape tot despre tine. Primește-i, te rog”.

După o carieră memorabilă, cu 250 de victorii profesioniste, 5 Tururi ale Franței, 3 Il Giro și 2 La Vuelta, Bernard s-a retras la țară.

Viața printre primari

La 66 de ani, „Bursucul” e încă în formă excelentă. A renunțat să se ocupe relațiile publice pentru Turul Franței, ca să aibă grijă de ferma sa și de cei doi nepoței, copii lui Alex, unul dintre cei doi fii ai săi. Bernard este căsătorit de peste aproape cinci decenii, cu Martine, fostă primăriță în Calorguen.

Bernard Hinault s-a născut la Yffiniac, iar Calorguen nu e departe de glia natală, la o oră distanță.

„În Calorguen, există doar Bernard Hinault și primarița lui”, e o frază pe care o auzi des pe străzile din satul cu nici 600 de suflete.

Datorită lui Bernard, Yffiniac și Calorguen sunt cunoscute în toată lumea. El a fost totuși „cel mai mare campion francez, într-o perioadă în care ciclismul nu era atât de disprețuit”, spune vărul Michel Hinault, fost primar la Yffiniac, până anul trecut.

Văcar și fermier, cu palmele muncite

Hinault a cumpărat domeniul aici cu trei ani înainte să se retragă. „Mi-a plăcut să planific totul. Știam ce voi face după ce renunț, unde-mi place să mă stabilesc”, explică.

La început, a fost văcar și nu i-a fost rușine. O tragedie de familie și epidemia encefalopatiei spongiforme bovine, cunoscută ca boala vacii nebune, l-au determinat să vândă cele 150 de vaci albe rasa Charolais.

„Când eram implicat în Turul Franței, pentru promovarea competiției, eram ocupat cu asta 360 de zile pe an!”, zice.

Acum muncește pământul și asta se vede în palme. Vița și merii din podgoria sa au lăsat urme. Într-o anexă, un tractor mecanizat, cu care își ară singur terenul. „Lucrez singur, nu sunt latifundiar, să am angajați care să tragă pentru mine”, afirmă și ochii îi lucesc de parcă ar fi trecut câștigător finișul!

Aproape 250 de kilometri pe săptămână, uneori „cu electrica”

„Merg de două-trei ori pe săptămână cu bicicleta, între 70 și 80 km tura. Depinde de vreme, depinde de săptămână. Este aceeași plăcere vinovată pe care am avut-o dintotdeauna… Chiar dacă acum o luăm mai ușor”, explică Bernard, care ne-a primit, zâmbitor, în fața corpului central de locuit al conacului.

Acel „o luăm”, se traduce prin faptul că, de multe ori, e însoțit și Martine și de prietenii din asociația care îi poartă numele și alături de care încă organizează curse regionale.

„Să știți că acum se cațără pe bicicletă electrică”, dă din casă Alex, care locuiește cu tatăl său la fermă. La magazinul de profil din Saint-Malo ne-a și arătat modelul preferat de senior: o „piesă” de 3.000 de euro, în condițiile în care cel mai scump exemplar din magazin ajunge la 6.000 de euro.

„Da, dar nu e adevărul întreg. Folosesc asistența electrică doar dacă e o cățărare mai grea. Am, totuși, 66 de ani! Sau nu știe ce vârstă are tatăl lui”, râde „Bursucul”.

Alex și Mickael sunt copiii lui Hinault. Alex e și tată, iar de cei doi nepoței, Lucien și Armand, de 4 și 6 ani, are grijă bunicul!

Dacă mâine mi se spune «ai 20 de ani și trebuie o iei de la capăt», mi-aș dori să am aceeași viață. Am avut și am o viață de vis, le doresc tuturor să aibă o viață ca a mea.

Bernard Hinault, fost mare ciclist:

Punct, și de la capăt!

Stăm puțin de vorbă, o sesiune de poze și de autografe. Lucrurile devin serioase când ajungem la dopaj.

Dopajul îi doare pe toți cei care iubesc ciclismul. Dar „ciclismul nu este mai putred decât alte discipline. Dacă m-aș întâlni acum cu Lance Armstrong? Nu i-aș spune nimic, nici măcar salut”, e dur seniorul.

Un oftat parcă se lasă atunci când vine vorba de sportivii francezi. „Nu avem un ciclist complet, capabil să ruleze constant pe plat și să fie mereu acolo, la luptă cu cei mai buni cățărători. Avem o mulțime de oameni buni care au curaj. Dar chiar și cu acest curaj, dacă nu ești mai peste ceilalți, nu poți câștiga. Știți vreun francez tânăr care poate câștiga Le Tour? Nici eu și dacă n-am auzit de el azi, înseamnă că nici peste câțiva ani nu va fi”, diagnostichează tăios.

Vrea să urce pe Transfăgărășan

Bernard Hinault n-a fost niciodată în România și n-a câștigat niciodată pe legendarul vârf Mont Ventoux (1909 metri altitudine, n.r.). Parcă să-l supărăm, unul dintre noi are o șapcă pe care e inscripționat cu litere de-o șchioapă numele miticei cățărări. Muntele chel nu are cum să-l mai cucerească, dar a promis că va veni la o plimbare prin munții noștri, să „cucerească” Transfăgărășanul.

„Ce faci, bursucule?”

Libertatea: Domnule Hinault, de unde vine porecla asta, Blaireau, adică „Bursucul”? Merckx a fost „Canibalul”, Indurain – „Vulturul din Toledo”, Pantani – „Piratul”, dumneavostră ați fost și veți rămâne „Bursucul”. Nu e un supranume prea ofertant…
Bernard Hinault: Mie îmi place, este un animal agresiv, iar cei care încearcă să-l scoată din mediul lui, sunt mușcați de bursuc! Nu mă deranjează, fiindcă așa am fost și eu, mereu. Când am mai fost trimis „la plimbare”, m-am pregătit fizic și mai bine, și psihic, iar apoi am câștigat tot. Pe vremuri, aveam colegi cu care mă tachinam, când ne vedeam, cu o vorbă la modă atunci, un fel de „ce faci, frate?”: „Ce-ai făcut, bursucule, în weekendul trecut?”, era formula noastră, Pierre Chany, un jurnalist de la LEquipe, prezent la o astfel de discuție, ne-a auzit când discutam și a scris „Cest le Blaireau” (n.r. – „Acesta este Bursucul”). Așa a început totul și așa a rămas.

– De ce ciclism?
– Pe la 7 sau 8 ani am început să merg pe bicicletă. Era o bicicletă roșie, Mergeam la școală în șa, câștigam timp. În plus, în fiecare zi, veneam acasă să mănânc la prânz. Întotdeauna am preferat ciclismul atletismului, pe care l-am practicat timp de patru ani, când eram adolescent. Să știți că am fost pe locul zece la juniori, la Naționalele de cross-country. E simplu de ce mi-a plăcut mai mult bicicleta, nu e nicio filosofie: ajungi mai departe și mergi mai repede decât pe jos! Părinții nu au avut nimic împotrivă să fac sport.

Când victoriile sunt ca și copiii tăi, iar fericirea are o definiție simplă

– Care e cea mai dragă victorie dintre cele 5 Tururi câștigate? 
– Toate succesele îmi sunt la fel de apropiate sufletului. Dacă v-aș pune să alegeti între copiii dvs,. ce ați face? E dificil să fac o clasificare de acest gen. Orice victorie, în marile Tururi, în Clasice, e la fel de valoroasă.

– V-ați retras înainte de a putea deveni primul ciclist cu șase victorii în „Marea Buclă”…
– Am considerat că cinci sunt de ajuns! Cu șase ani înainte, am spus că mă voi opri la 32 de ani. Viața mea ar fi fost mai bună dacă aș fi continuat? S-ar putea să fi câștigat Turul încă o dată sau de două ori. Aș fi fost mai fericit? Nu am alergat niciodată după recorduri, ci am vrut să fiu mulțumit… Și azi, dacă m-ați pune să schimb ceva, nu aș modifica nimic, fiindcă am o viață frumoasă. Îmi doresc ca toată lumea să aibă o viață ca a mea. Uitați-vă în jur! Ciclismul nu a fost niciodată ceva dureros pentru mine, ci fericire. Era mai dificil dacă aș fi mers la uzină, în fiecare zi….

– Ce i-ați spune lui Lance Armstrong dacă l-ați vedea acum?
– Nu mai face parte din lumea mea. Armstrong a făcut prostii și a fost pedepsit, nu am nimic să-i transmit. Dar nu trebuie să mai vorbim despre asta. Doare pe oricine iubește ciclismul. Iar ciclismul nu este mai murdar decât orice alt sport, este poate chiar mai curat și mai sănătos, la câte controale se fac azi.

– Mai există dopaj?
– Nu poți fi sigur. E trist, e rău, dar hai să nu ne mai gândim că toți rutierii sunt dependenți de substanțe interzise.

„Suveranul” Merckx

– De ce nu a mai câștigat niciun francez de la dv. încoace?
– Din păcate, nici nu văd pe nimeni învingător nici în următorii ani. Pentru asta, ar trebui să vă spun un nume de junior complet, care rulează, se cațără, e bun la contratimp. Și nu există! Julian Alaphilippe: el ar trebui să fie mereu între primii, pe munții înalți, în fiecare zi… David Gaudu? Pierde patru-cinci minute la contratimp și nu le poate recupera pe cățărări…

– Ce spuneți de slovenul Tadej Pogacar, are două Le Tour în palmares, la doar 23 de ani?
– Pogacar este magnific. Noi nu avem unul ca el, nu avem nici un Remco Evenepoel, promitățorul belgian, nu avem un tânăr de 17, 18 ani care să domine competițiile. Când Pogacar a câștigat Tour de lAvenir avea 18 ani, am înțeles că are un talent excepțional. Și columbianul Bernal era la fel de suveran… Iar Pogacar și Primož Roglici au foame de victorii. Poate că francezii sunt mai puțin înfometați.

-Cine a fost cel mai bun ciclist din istorie?
– Peste toți a fost Eddy Merckx. E opinia mea, deși e greu să compari epoci, adică să alegi între Fausto Coppi, Gino Bartali ori Federico Bahamontes. Dar spun numele belgianului, fiindcă el era capabil să câștige peste tot cu lejeritate, în marile Tururi, în clasice, la sprint, pe munte sau la contratimp.

– Ce ne facem cu această pandemie?
– În mod normal, mersul pe bicicletă ar trebui permis, în cauza blocajelor. Cunosc mulți mari afaceriști care, când au prea multe griji, pedalează două ore și, la întoarcere, cu mintea aerisită, își rezolvă problemele. Așa că nu încetați să vă mișcați! Nu există vârstă pentru a începe sportul.

Schițează benzi desenate

– Mai scrieți vreo carte?
– Deocamdată, lucrez la un nou album de benzi desenate. Dacă aveți nepoți, vă recomand „Hinault – Objectif maillot jaune” (Hinaul – obiectiv maieu galben), din 2019, sau albumul „La légende dessinée de Bernard Hinault” (Legenda desenată a lui Bernard Hinault).

„Bunicule, mergem la plimbare?”, se aude, ca prin vis. Sunt micuții Armand și Lucien.

Legenda devine un bunic fericit, noi revenim cu picioarele pe pământ, după ce marele campion ne-a răspuns la sonerie.

Deși au făcut ciclism, băieții lui nu au ajuns să bată numele tatălui. Acum speră că nepoții îi vor călca pe urme. Nu recunoaște că visează la asta, dar are o sclipire în ochi care-l trădează.

Bernard Hinault, pe scurt

Născut la 14 noiembrie 1954, la Yffiniac (Côtes-du-Nord). Din 1983 locuiește în Calorguen. Căsătorit cu Martine de 45 de ani, tatăl a doi băieți: Mickaël, 46 de ani, și Alexandre, 40 de ani.
Echipe: Gitane (1975-1977), Renault-Gitane (1978-1980), Renault Elf (1981-1983), La Vie Claire (1984-1986).
Turul Franței: cinci victorii (1978, 1979, 1981, 1982, 1985), 28 de etape.
Turul Italiei: trei victorii (1980, 1982, 1985), 7 etape.
Turul Spaniei: două victorii (1978, 1983), 7 etape.
Curse clasice: 9 victorii – Gand-Wevelgem 1977, Paris-Roubaix 1981, Amstel Gold Race 1981, Flèche Wallonne 1979 și 1983, Liège-Bastogne-Liège 1977 și 1980. Turul Lombardiei 1979 și 1984.
Campion al Franței la urmărire – 1975, 1976, campion al Franței pe șosea – 1978, campion mondial 1980.

Urmărește-ne pe Google News

•  ciclism 
•  Stiri Franta