Prins de două ori dopat, acum cu cel mai bun timp al sezonului pe 100 de metri (9.74), Justin Gatlin (33 de ani) susține că a fost nevoit să plece din China, unde trebuia să ia parte la un concurs, pentru că organizatorii i-au spus că nu au nevoie de el. Gatlin spune că a anunțat organizatorii de o problemă de sănătate pentru că nu ar fi vrut să-și mintă fanii și să alerge pentru bani, pentru că nu a făcut-o niciodată. A uitat însă că de câte ori s-a dopat chiar asta a făcut: și-a mințit fanii și a folosit orice mijloace pentru a face rost de bani.
”Nu știu la ce se gândesc. I-am anunțat pentru că mi s-a părut normal. Exista posibilitatea să nu termin cursa sau să nu pot nici măcar lua startul și totuși să le cer bani. Dar eu nu sunt un astfel de om. Nu sunt sportivul care aleargă pentru bani sau care își minte fanii”, a spus supărat americanul. Gatlin le-a spus organizatorilor că are crampe și e puțin deshidratat în urma zborului și că nu e sigur de nivelul la care poate duce cursa. ”Mi-am revenit apoi. Le-am spus că aștept cu nerăbdare să iau startul. Mi-au transmis că ar fi mai bine să plec și m-au dat afară”, a comentat sprinterul. Gatlin a fost prins dopat de două ori, o dată nefiind suspendat. În 2006 însă a fost tras pe linie moartă pentru patru ani, pentru folosirea de testosteron. Gatlin nu este văzut bine în lumea sportivilor. În 2014, când a fost propus la titlul de sportiv al anului, super-campionul german de la disc, Robert Harting, și el nominalizat, a spus că refuză să apară pe aceeași foaie cu americanul.