Se pregătește ediția a IV-a a Kids Winter Cup, care se va desfășura la Plopeni, Băicoi și Ploiești, Prahova. Este cel ma important turneu de fotbal juvenil din această perioadă a anului. Competiția va avea loc între 21-23 noiembrie.

Participă 42 de echipe din toata țara și din Bulgaria. Vor fi peste 500 de copii, de 7, 8 și 9 ani, angrenați în competiție.

Printre echipele participante sunt Dinamo București, FC Brașov, Petrolul Ploiești, CSM Focșani, ASFC Dănuț Coman Pitești , FC Toni Doboș, Școala de Fotbal Daniel Chiriță Ploiesti, CS Bența Brașov, U FEFS Universitatea Craiova, Inizio București, Sporting Suceava, Juniorul București, Kinder Târgoviște, Stars Brăila, Luceafărul Cluj sau FC Ruse (Bulgaria)

Competiția începe vineri și se termină duminică. Gabriel Lefter, antrenor de copii și juniori, fost fotbalist divizionar , este cel care se ocupă de toate detaliile organizatorice.

În cadrul evenimentului va avea loc un meci demonstrativ al naționalei artiștilor, campioană mondială en-titre, care va întâlni o selecționată locală.

Toți copii care vor participa la turneu vor avea intrarea liberă la meciul Petrolul – ASA Tg. Mureș, din Liga I.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News