A participat la şase ediţii ale “Micii Bucle”
Wolters a participat în ultima săptămână la cea de-a 48 ediţie a Turului Ciclist al României, la care mai are şase prezenţe, ultima în 2001. “Ediţia din acest an a fost poate cea mai complexă din ultimii 20-25 de ani, pentru că au participat echipe foarte bune, traseul a fost dificil, iar soarele şi vântul ne-a făcut viaţa grea. Sunt mulţumit că ciclismul din România a revenit pe drumul bun şi există câţiva tineri  valoroşi care vin din urmă”, crede rutierul.

A avut numeroase accidentări
“Mănânc absolute orice, nu ţin un regim alimentar strict, dar alimentaţia mea s-a schimbat foarte mult după ce am ajuns în Germania. De ani de zile nu mai mănânc unt şi margarină pe pâine, parizer, salam sau alte mezeluri nedefinite, în care nici producătorul nu ştie ce a introdus. Prefer produse de calitate, precum brânză, caşcaval, şuncă, pastramă sau fructe. Alimentaţia m-a ajutat să trec şi peste accidentările căpătate în urma practicării ciclismului: operaţii la ambii genunchi, mai multe tăieturi şi arcade sparte, plus doi dinţi de carbon”, a precizat veteranul Turului.

Antrenament, după  serviciu
Într-o zi normală George se trezeşte la ora 7.00, iar la serviciu ajunge la 7.50. Stă la program între 8.00 şi 17.00, apoi se antrenează. Pe timp de vară zilele sunt mai lungi aşa că prinde 4-5 ore bune, în timp ce iarna se întunecă devreme şi se duce să alerge sau să înoate. “În Germania 90% dintre ciclişti au alte servicii sau sunt studenţi. Normal că la 40 de ani nu mai am picioarele de la 20, dar ceea ce reuşesc acum e datorită experienţei. Am furat meserie şi, la rândul meu, pot fi un model pentru tinerii de la Mazicon”, spune Wolters.

“Fotbaliştii fac compromisuri”
Ciclistul mărturiseşte că iubeşte toate ramurile sportive, dar că unele, indiferent că e vorba de ciclism sau de box, sunt mai îndreptăţite să câştige stima, pentru că sportivii fac cu adevărat sacrificii mari. ”Există alte sporturi unde se câştigă bani şi angajamentul fizic este mai mic sau lasă de dorit. Un fotbalist poate sta pe banca de rezerve şi încasează acelaşi salariu, în timp ce în sporturile individuale e dificil să te fofilezi. Nu există ciclişti care să facă compromisuri, în timp ce unii fotbalişti am văzut că beau, fumează sau petrec nopţile în club”, a conchis George Wolters.
Foto: Gabriel Chirea

 
 

Urmărește-ne pe Google News