„Ministrul sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă”, se notează în comunicat.

„Obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competiţional următor, 2022-2023′, se menţionează în comunicat.

Și ministrul sportului, Eduard Novak, a postat pe contul personal de Facebook un mesaj intitulat „Sportul, prioritate naţională”, în care afirmă că decizia a luat-o după ce s-a sfătuit cu federaţiile sportive naţionale.

„După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale. Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă”, a spus Eduard Novak.

„Deci minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români. Iar federaţiile sportive naţionale au obligaţia să respecte prevederile acestui ordin de ministru. Este o decizie care va ajuta cu siguranţă echipele naţionale ale României la sporturile de echipă. Mulţumesc tuturor federaţiilor pentru susţinerea acestei decizii şi succes în implementarea ei”, a declarat Eduard Novak.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News