Cristiano Ronaldo a primit, joi seară, încă un trofeu ”Balonul de Aur”, a 5-lea al carierei, egalându-l la acest capitol pe marele său rival, Lionel Messi (30 de ani).

Portughezul și argentinianul sunt comparați la milimetru, zi de zi, reprezentând rivalitatea sportivă a zilelelor noastre. În spatele cifrelor stă însă multă muncă. Un efort imens, atent programat de armată întreagă de specialiști. Pentru a atinge astfel de performanțe uluitoare, nu doar astrele trebuie să se alinieze. O organizare aproape perfectă a vieții, în care excesele nu-și au locul, face diferența între un jucător normal și un supertar precum CR7.

Jurnaliștii spanioli și cei portughezi și-au unit forțele au aflat cele 10 secrete care i-au asigurat lui CR7 intrarea în istorie. Le-au pus cap la cap și a rezultat imaginea completă a ”produsului” Ronaldo. Unele aspecte au ieșit în premieră la iveală, fiind ținute ascunse pentru multă vreme. Așadar, cum se câștigă ”Balonul de Aur”, care sunt incredientele pentru a atinge un astfel de succes? Ce sacrificii fac mari isportivi, la ce renunță, pentru a putea fi primii?

Dincolo de declarații arogante, Ronaldo este capabil să ofere și sfaturi pentru cei care vor să-l copieze. ”Nu poți fi fotbalist doar două ore. Încerc să am grijă de corpul meu toată ziua. Și somnul este foart important, dorm foarte bine. Detaliile fac diferența, calitatea, nu cantitatea antrenamentelor contează”, sunt sfaturile celui care se laudă că face 1.000 de abdomene pe zi și care a câștigat 26 de trofee în carieră, între care 4 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe ale Europei, 3 CM al Cluburilor și titul european cu naționala Portugaliei.

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică
Recomandări
Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

De asemenea, are 542 de goluri la cluburi, dintre care 96 de ”duble”, 36 de ”triple”, 5 ”careuri” și două chinte (5 goluri). A marcat 79 de goluri pentru țara lui. Cristiano Ronaldo a fost lansat în fotbalul mare de românul Loți Boloni, care l-a promovat la prima echipă a celor de la Sporting Lisabona, în 2002.

SECRETELE LUI RONALDO

1. Lucrează la detentă. Ronaldo sare cu 7 centimetri în plus față de media jucătorilor din NBA, campionatul nord-american de baschet – cel mai valoros și mai spectaculos din lume: 78 cm față de 69 cm. Iată explicația faptului că lusitanul a realizat atâtea goluri minunate cu lovituri de cap. În februarie 2013, împotriva lui Manchester United – fosta lui formație, Ronaldo a lovit balonul de la o înălțime de 2,93 centimetri, cu doar 12 centimetri sub înălțimea la care este postat coșul de baschet.

2. Diametrul coapsei lui Ronaldo este de 68 de centimetri, o cifră sensibil mai mare decât media jucătorilor de fotbal. Asta spune mult despre condiția fizică, aspect pe care și-l îmbunătățește zilnic, la sala de forță.

3. Când era copil, porecla lui Ronaldo era ”Abelinha”, din cauza faptului că, pe teren, alerga în zig-zag, precum o albină. Acum, supranumele i-a fost transferat câinelui său.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

4. Nu renunță niciodată. La vârsta de 15 ani, Ronaldo a fost operat pe cord, riscând să-și compromită definitiv cariera. N-a renunțat la visul de a deveni fotbalist, dovedind că și calitățile psihice sunt importante.

5. Ronaldo este plin de ritualuri. Superstițiile parcă nu se mai termină la fotbalistul care a recunoscut că nu s-a omorât cu școala (a făcut doar 6 clase). Spre exemplu, intră ultimul pe teren și doar cu piciorul drept. În avion, se așează mereu în fața însoțitorilor, iar în autobuz se postează întotdeauna în spate.

6. Regimul alimentar este sfânt pentru Ronaldo. Are șase mese pe zi, reduse și la interval de 3-4 ore. Scopul este acela de a avea suficientă energie la antrenamente și pentru a menține metabolismul mereu activ.

7. Odihna este la fel de importantă precum alimentația. Se bazează pe sfaturile unui expert în domeniu, Nick Littlehales. Specialistul folosește metode simple, dar eficiente. L-a sfătuit pe Ronaldo să împartă somnul de noapte în 5 etape de câte 90 de minute fiecare, obligându-l să oprească orice dispozitiv electronic cu cel puțin o orp și jumătate înainte de a merge la culcare. Poziția ideală pe durata somnului este cea a fetusului, musai în așternuturi noi. Nu folosește vreo saltea de lux, ci un banal kit pentru somn.

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”
Recomandări
Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

8. Baza de pregătire a Realului, de la Valdebebas, îl ajută pe Ronaldo să se mențină în formă. Cantonamentul cuprinde un amfiteatru cu 42 de locuri în care se fac vizionări ale meciurilor, o sală de jocuri dotată cu console pentru jocuri video, mase de biliard și de tenis de masă, precum și două simulatoare de Formule 1, furnizate de sponsorul clubului, Audi. Pe lângă toate acestea, există o piscină lungă de 20 de metri și un spa adiacent, la nivelul inferior al complexului.

9. CR7 are, de asemenea, o cameră privată, la primul etaj al complexului, unde se intră doar prin recunoașterea amprentelor digitale. Cameră de 42 de metri pătrați, fiind atât de frumoasă încât, uneori, fotbalistul preferă să doarmă acolo decât să se întoarcă la acasă. În încăpere, și-a instalat o cameră aerobă asemănătoare cu cele folosite de NASA, care simulează efectele alergării în absența gravitației și care i-a fost recomandată de prietenul Rafael Nadal, jucător de tenis.

10. Și din punct de vedere medical, Cristiano Ronaldo este aparte. Fotbalistul are un os în plus la glezna dreaptă, o trăsătură împărtășită de mai puțin de 10% din populația lumii.

Citește și:

În ce își investesc banii marii sportivi ai lumii. Cristiano Ronaldo, mașini, avion, yacht, hotel. Simona Halep merge pe turism

Cristiano Ronaldo a cheltuit o avere pentru 18 bolizi: 4.686.000 € pe maşini!

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI