Naționala de rugby

Fără îndoială, ratarea calificării la Cupa Mondială din 2019 de către naționala de rugby este principalul eșec înregistrat de sportul românesc în 2018. Această afirmație se sprijină pe două motive. Pe lângă faptul că „stejarii” fuseseră prezenți la toate edițiile anterioare ale competiției, ceea ce face și mai dureroasă contraperformanța este modul în care aceasta a devenit realitate: din neglijența celor din conducerea federației, care și-au dat acceptul pentru folosirea în preliminarii a unui rugbist fără drept de joc (Sione Fakaosilea), neglijență sancționată de World Rugby cu excluderea de la competiția supremă din Japonia.

Naționala de fotbal

Tricolorii au bifat un nou an dezamăgitor, chiar dacă nu au pierdut nici un meci oficial disputat în 2018. Problema este că în Liga Națiunilor au jucat neconvingător și au încheiat pe locul 2 în Grupa a 4-a a Seriei C, clasare în urma căreia au retrogradat în urna a patra pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Anterior, România nu fusese niciodată atât de prost plasată pentru tragerea la sorți a preliminariilor unei ediții a turneului final continental.

Cluburile de fotbal

De ani buni, fotbalul românesc la nivel de club merge din rău în mai rău. Cea mai recentă dovadă datează din vara lui 2018, când nici o echipă românească nu s-a calificat în faza grupelor cupelor europene. Rând pe rând, au fost învinse în tururile preliminarii Viitorul, FCSB, Universitatea Craiova și CFR Cluj. Cea mai mare umilință au suferit-o ardelenii, depășiți în play-off-ul Europa League de formația luxemburgheză F91 Dudelange (1-2 în deplasare și 2-2 acasă).

Echipele de gimnastică

Gimnaștii români au încheiat un nou an fără medalii la Campionatele Mondiale. Dezamăgire e mai mare în privința echipei feminine, altădată o veritabilă fabrică de medalii. Fetele din lotul actual (Denisa Golgotă, Ioana Crişan, Nica Ivănuş, Carmen Ghiciuc şi Maria Holbură) au obținut un loc 13 la Doha, asigurându-și calificarea pentru ediția din 2019 a Campionatelor Mondiale, dar au ratat calificarea în finala pe echipe. Partea plină a paharului o reprezintă performanțele de la Campionatele Europene: o medalie de aur la juniori (Ioana Stănciulescu, la sol), o medalie de argint (Denisa Golgotă, la sol) și una de bronz (Denisa Golgotă, la sărituri) la seniori.

Barca feminină de 8+1

În componența Ioana Vrânceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tilvescu și Daniela Druncea, barca de 8+1 a României a încheiat pe locul 5 finala Campionatelor Mondiale de canotaj găzduite în toamna acestui an de orașul bulgar Plovdiv. O clasare deloc rea în alte condiții a fost resimțită ca o dezamăgire, deoarece la ediția din 2017 a competiției România cucerise medalia de aur, după o pauză de 18 ani.

Echipa de Cupa Davis

Tenismenii români au ratat calificarea în Grupa I valorică (al doilea eșalon mondial) din zona Europa-Africa a Cupei Davis, fiind învinși de Polonia cu 3-2. Eșecul supără pentru că România a condus cu 2-1 după disputarea partidei de dublu, dar a cedat ambele partide de simplu disputate în ultima zi a confruntării. Au fost ultimele apariții în echipa de Cupa Davis pentru Adrian Ungur, care a anunțat că nu va mai juca în această competiție.

Naționala de fotbal U19

Tricolorii antrenați de Adrian Boingiu au fost la un pas de o performanță uriașă: calificarea la Campionatul European. Din păcate, în ultimul meci din Turneul de Elită, disputat în martie la Ploiești, fotbaliștii români și-au dat cu stângul în dreptul. Aveau nevoie de un egal contra Ucrainei și au deschis scorul prin Olimpiu Moruțan, în minutul 77. Autorul golului a văzut însă al doilea cartonaș galben și a fost eliminat, pentru că s-a bucurat scoțându-i tricoul. Profitând de superioritatea numerică, Ucraina a forțat și a marcat două goluri, reușita calificării lor venind în minutul 90+2.

 
 

Urmărește-ne pe Google News