De ironii n-au scăpat nici Cristiano Ronaldo, Arsene Wenger, cu noua „regulă” a ofsaidului și multe altele. Iată câteva dintre cele mai bune glume apărute după finala de la Milano.
De ce n-a fost ofsaid la golul lui Sergio Ramos
Linia ofsaidului s-a „cotit” un pic, cât să-l încadreze și pe fundașul madrilen.
Cum va arătade acum înainte primul 11 al Realului
„Galacticii” au un „unsprezece” de start cum nu mai are nimeni în lume.
Și omul de zăpadă e mai „mobil” decât Oblak
Și omul de zăpadă dacă statea în poarta lui Atletico la loviturile de departajare, tot la fel de mult se „implica”, precum Oblak.
Dureri de cap pentru Wenger
Zinedine Zidane a reușit din primul an de antrenorat să-l depășească pe conaționalul său Arsene Wenger, tehnicianul de la Arsenal Londra, care se luptă fără succes de 20 de ani să pună mâna pe trofeu.
Cum arătau fanii Barcelonei la final
E vreo diferență între jucătorii celor de la Atletico și fanii Barcelonei? Unii spun că nu, fiindcă și unii, și ceilalți au fost la fel de îndurerați.
Zidane e multifuncțional
Zinedine Zidane e primul antrenor francez care a cucerit Liga Campionilor. Și totodată, primul care se poate lăuda că a luat trofeul suprem și ca jucător, și ca secund, și ca principal, cu aceeași echipă, Real Madrid.
L-a văzut cineva pe Cristiano Ronaldo la Milano?
Cristiano Ronaldo a fost inexistent în finala de la Milano. Mulți l-au căutat cu „binoclul” pe starul portughez. Dar l-au văzut la penalty-ul decisiv.
Coșmarul poartă un singur nume
Fanii celor de la Atletico s-au săturat să-l tot vadă pe Sergio Ramos marcând în finalele Ligii Campionilor disputate între „galatici” și „plăpumari”.
Shakira l-a „trădat” pe Pique
Shakira s-a reorientat către alt campion, Zinedine Zidane, „părăsindu-l” pe Gerard Pique în viziunea internauților.
Ce au făcut Messi&comp în timpul finalei
Catalanii au văzut finala așezați comod pe canapea. Iar Messi i-a „cinstit” cu chipsuri.