A mers peste 20 de kilometri pe jos în Japonia
Întrebat dacă a făcut acest drum, din cauză că nu a știu de unde să ia autobuzul pentru presă, Ilie a răspuns: ”Merg şi mai mult de 20! Dublu! Eram la Tokyo şi trebuia să ajung la Saitama, o suburbie a capitalei Japoniei. Mi-am luat harta, erau vreo 60 de kilometri! Am parcurs jumătate din distanţă pe jos şi, ulterior, am luat o maşină să ajung la stadion. Am fost la meci cu 20 de minute înainte de startul partidei. Decât să stau până la ora 10.00 în pat, prefer să mă scol la 5.00 şi să cunosc oraşelor pe care le vizitez”.
Cum a fost scos de pe din stadionul din Sevilla
”În cabina de transmisie, la Betis – Steaua, nu exista aparatul la care trebuia să mă conectez şi am fost să vorbesc cu ofiţerul de presă, că nu voiam să transmit la telefon, s-ar fi auzit cu întreruperi. M-a dus la şefii lui, problema se putea rezolva dacă plăteam 1.000 de euro. Am încremenit, cum să dau bani pentru un lucru care trebuia să fie din oficiu. Până la urmă, i-am cerut chitanţă, cu rugămintea de-a achita ziua următoare. Nici n-au vrut să audă, ba chiar au chemat bodyguarzii şi m-au scos din stadion. Mi-am cumpărat un bilet, mi-am recuperat telefonul care îl lăsasem la masă şi am transmis din minutul 35”.
”Nimeni nu se poate declara perfect”
”Au fost câteva să ştiţi, nimeni nu se poate declara perfect. Mai ales în debutul carierei s-a întâmplat să mă încurc. Au fost emoţii la mijloc, mai ales la început. La Dijon, într-un meci de handbal al Rapidului, se păstra un moment de reculegere, iar eu trebuia să intru în transmisie. Eu coleg străin îmi făcea semn să tac, dar eu eram concentrat pe anunţarea echipelor şi am stricat momentul”.
Ameninţat în Giuleşti
Ilie Dobre a povestit: ”Unii spectatori spun că le aduc noroc. Suporterii mă simpatizează şi le mulţumesc pentru admiraţia lor, dar cu alţii am avut probleme. Între 1992-1994 mă duceam în ”Potcoava” Giuleştiului. La un moment dat, mi s-a pus cuţitul la gât de către un fan al Rapidului, care mi-a zis: ”Te tai cu mâna mea dacă nu comentezi toate meciurile noastre!”. După acest episod nu puteam să intru pe stadioane, pentru că eram etichetat ca rapidist. Alţii au aruncat cu pietre în cabina de transmisie Pe de altă parte, pe când mă aflam la Suceava, crainicul stadionului a anunţat că meciul va fi transmis la de către mine. 20.000 de spectatori s-au întors spre cabina de transmisie şi m-au aplaudat”.
Am debutat la un meci Gloria Buzău – Jiul, în 1984, când alături de mine îl aveam pe regretatul Nicolae Soare. Am preluat legătura în minutul 27 şi, din cauza emoţiilor, nu mai vedeam nici jucătorii, nici mingea. Am ajuns la peste 1.300 de meciuri! Unele le am pe cd-uri sau pe casete, altele se află în fonoteca radioteleviziunii.
”Nu mi-a plăcut să bat recorduri, aşa cum vorbeşte lumea, nu mi-a plăcut să imit. În Uruguay, Brazilia sau Argentina sunt câte trei comentatori care strigă în cor la goluri!
S-a descoperit fotbalistul care să alerge în ritmul în care comentaţi dvs.?
Nu cred! Pe când era antrenor la Rapid, fostul portar Bazil Marian i-a strigat lui Sebastian Domozină s-o las mai uşor cu transmisia, pentru că jucătorii nu pot ţine ritmul cu mine.
Golul invizibil de la Vigo
În ediția 1997-1998 a Cupei UEFA, turul II, cu Adrian Mutu în teren, FC Argeș a fost umilită fară drept de apel de Celta Vigo: 0-7 si 0-1. Meciul de la Celta, 0-7, a rămas in istorie și pentru că Ilie Dobre nu și-a dat seama decât după un sfert de oră că golul marcat de Mutu fusese anulat.”Din locul îân care era amplasată cabina, nu se vedea tabela! Iar când Mutu a marcat, s-au ridicat cei din tribună, din fața mea, și n-am văzut semnalizare”, explică Iliuță.